„Prinţul”, „Păsărica”, „Cacorel” şi „Băbuca” au scăpat ieftin din dosarul de trafic de persoane şi trafic de minori

Indivizii trimişi în judecată în dosarul denumit „fabrica de cerşetori din Italia” au scăpat ieftin la capătul celor doi ani de procese care au avut loc la Tribunalul Suceava. Pedepsele primite de cei 19 inculpaţi sunt cu suspendare în toate cazurile, instanţa trasând şi anumite obligaţii inculpaţilor, precum şi perioade de încercare care oscilează de la caz la caz.

Gheorghe David (42 de ani), zis „Prinţul”, Violeta Varga (41 de ani), zisă „Păsărica”, Carol Antal (39 de ani), zis „Cacorel”, Iosif Varga (59 de ani), zis „Corci”, Alexandru Chereji (65 de ani), zis „Didai”, Reghina David (60 de ani), zisă „Băbuca”, Codruţ David (31 de ani), zis „Codru”, Alexandru David (38 de ani), zis „Pipăruş”, Gheorghe Varga (57 de ani), zis „Ghiusi”, David Augustin (44 de ani), zis „Tarzan”, Gheorghe Ilie Tiperciuc (43 de ani), zis „Jimi”, Natiu Varga (42 de ani), zis „Ţiţi”, Tudor –Cornel Varga (40 de ani), Pintea Varga (36 de ani), zis „Ralu”, Aura Varga (35 de ani) , zisă „Chichilia”, Vasile Beghean (47 de ani), Severus Covaci (40 de ani) , zis „Sever”, Gheorghe Jucan (44 de ani) şi Niculai Pricope (46 de ani), zis „Nelu”, sunt cei 19 indivizi, majoritatea din Gura Humorului, care au fost judecaţi începând cu 2011.

Deşi faptele pentru care procurorii au cerut condamnarea celor 19 persoane sunt dintre cele mai grave, plecând de la trafic de persoane şi trafic de minori şi terminând cu constituire de grup organizat sau aderare la un grup infracţional organizat, nimeni nu va sta la puşcărie vreo zi, pedepsele fiind cu suspendare pentru toată lumea.

Decizia de ieri a Tribunalului Suceava nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară.

Cum funcţiona „fabrica de cerşetori din Italia”

Potrivit anchetatorilor, afacerea cu cerşetori a început în anul 2000, când mai multe familii de romi din oraşul Gura Humorului s-au stabilit sub un pod din Napoli (Italia), locuind în colibe şi corturi.

Pentru a se întreţine, romii lucrau la negru ori cerşeau pe străzile din oraş.

Văzând că se pot face bani buni de pe urma cerşetoriei, romii şi-au chemat tot mai multe rude în Italia. Apoi, s-au gândit că pot aduce şi alte persoane, care să stea cu mâna întinsă, iar banii să ajungă în buzunarele lor.

Au început atunci să promită locuri de muncă în Italia, iar victimele erau tot din rândul comunităţii romilor.

Le plăteau actele şi drumul victimelor şi le suceau minţile cu locuri de muncă în restaurante, terase, localuri etc..

Odată ajunşi în Peninsulă, le confiscau paşapoartele şi invocau fel de fel de datorii, iar victimele erau obligate să cerşească pentru ca traficanţii să-şi recupereze banii.

Mulţi dintre cei traficaţi erau muzicanţi şi erau trimişi în stradă să cânte la instrumente.

În Napoli, tabăra traficanţilor şi implicit a victimelor se afla la marginea oraşului,într-o zonă numită Casa Nuovo-Casoria, sub un pod, unde erau amplasate mai multe corturi şi barăci.

Pentru că „fabrica” de cerşetori funcţiona, o parte dintre traficanţi şi-a extins afacerea, explică anchetatorii, şi în alte oraşe din Italia, cum ar fi în Bari. Aici, traficanţii şi-au stabilit cartierul general într-un castel părăsit.