Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 222 (5429)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Alternativă

Patru licee sucevene pun la dispoziţia studenţilor 250 de locuri de cazare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În urma colaborării Universităţii „Ştefan cel Mare” cu unele licee din municipiul Suceava, acestea din urmă au pus la dispoziţia instituţiei de învăţământ superior o serie de locuri de cazare în căminele proprii. În total, patru licee pun la dispoziţia studenţilor suceveni 248 de locuri, dintre care 128 sunt locuri pentru băieţi şi 120 pentru fete.

Astfel, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava pune la dispoziţia universităţii 78 de locuri de cazare în căminele colegiului, 60 pentru fete şi 18 pentru băieţi.

Pentru studenţii USV, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava oferă 60 de locuri în cămin, pentru 30 de fete şi tot atâţia băieţi. Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava sprijină universitatea cu 80 de locuri de cazare (30 pentru fete şi 50 pentru băieţi).

Totodată, Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava oferă 30 de locuri de cazare în propriile cămine pentru tot atâţia băieţi.

Potrivit prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al USV, „studenţii interesaţi se pot adresa secretariatelor liceelor menţionate pentru a afla preţul lunar de cazare sau orice alte informaţii”.

Preţul de cazare în cele patru licee nu e deloc unul modest, dat fiind faptul că unităţile şcolare asigură şi două sau trei mese pe zi la cantina liceului. Anul trecut, pentru cazare şi două sau trei mese pe zi, un student a trebuit să plătească până la 520 de lei.

Tariful de masă şi cazare este cel stabilit de Consiliul de Administraţie al fiecărui liceu.

În cadrul liceelor menţionate, cazarea studenţilor se face pe baza unei adeverinţe eliberate de secretariatul fiecărei facultăţi.

Criteriile de cazare sunt: condiţia de integralist (pentru anii II- IV), media obţinută în anul de studiu anterior (sau cea de admitere pentru anul I), distanța faţă de Suceava, faptul că a fost cazat anterior în cămin sau situaţiile sociale deosebite.

 

Studenţii preferă campusul universitar

Locurile de cazare din căminele USV sunt preferate de studenţi, în primul rând pentru că sunt în campusul universitar, deci nu au de străbătut distanţe mari până la sălile de curs. În al doilea rând, chiar dacă tarifele au crescut, camerele de cămin ale USV sunt mai avantajoase din punct de vedere financiar faţă de costul pentru un loc din internatul unui liceu.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are în administrare un număr de patru cămine studenţeşti cu o capacitate de 1.050 de locuri. An de an, acestea se dovedesc a fi insuficiente pentru cererea venită din partea studenţilor.

Cât priveşte plata lunară în căminele USV, pentru anul universitar 2013-2014, studenţii vor plăti între 90 şi 360 de lei lunar, în funcţie de cămin şi de facilităţile pe care acesta le oferă, tarifele incluzând plata utilităţilor, a cablului TV şi internetului.

Cel mai mic tarif - 90 de lei - va fi achitat de către studenţii care ocupă un loc finanţat de la bugetul de stat şi care au părinţi cadre didactice şi vor fi cazaţi în Căminul nr.1 (cameră cu patru locuri). Pentru un loc în C1, studenţii care învaţă pe un loc finanţat de stat, dar nu au părinţi cadre didactice vor trebui să scoată din buzunare 140 de lei, în vreme ce studenţii la cu taxă vor trebui să achite o factură lunară de 270 de lei. Pentru cazarea în Căminul 2, studenţii vor plăti 190 lunar (cei la fără taxă) şi 330 de lei (cei la cu taxă).

La Căminul 3, tarifele se încadrează între 220 de lei şi 360 de lei (pentru studenţii care ocupă locuri cu taxă).

Studenţii la fără taxă vor plăti pentru un loc în Căminul 4 suma de 210 lei lunar, iar cei la cu taxă vor achita 350 de lei.

 

Studenţii se vor caza începând de miercuri

Pentru anul universitar 2013-2014, cazarea studenţilor se va face începând cu data de 25 septembrie 2013 pentru anii IV şi III, 26 septembrie - anii II şi I şi 27 septembrie - familişti, masteranzi şi pentru întârziaţii motivaţi. La cazare, studenţii vor prezenta în mod obligatoriu o copie după cartea de identitate. Studenţii cu părinţi cadre didactice, cei proveniţi de la casele de copii şi orfanii de ambii părinţi vor prezenta la cazare acte doveditoare semnate şi ştampilate de instituţiile de pe raza judeţului de provenienţă.

 

Subvenţii pentru acoperirea parţială a cheltuielilor pentru cazare

Studenţii înscrişi la cursurile de zi, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, care locuiesc în alte spaţii decât căminele studenţeşti aparţinând universităţii pot primi lunar o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor de cazare.

Pot beneficia de subvenţia pentru cazare studenţii care sunt la fără taxă şi îndeplinesc următoarele condiţii: nu au domiciliul sau reşedinţa în Suceava, provin din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie şi au vârsta de până la 29 ani.

Solicitanţii pentru subvenţia individuală de sprijin pentru cazare vor depune dosarele la secretariatele facultăţilor de care aparţin, până pe data de 01.10.2013. Sunt luate în considerare dosarele solicitanţilor care prezintă viză de flotant pentru Suceava.

 

„Cazare altfel” la USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pune la dispoziţia studenţilor un site cu baza de date pentru proprietăţi private, apartamente şi garsoniere, în scopul de a le facilita studenţilor posibilitatea contractării de spaţii pentru cazare. Toate informaţiile necesare pot fi obţinute de luni până vineri în Corpul N (parter) al Universităţii (fostul Hotel Clasic), situat pe strada Universităţii, nr. 32, program 09.30 – 16.30.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Patru licee sucevene pun la dispoziţia studenţilor 250 de locuri de cazare.
 Vizualizări articol: 2306 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.25/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 4 voturi
Patru licee sucevene pun la dispoziţia studenţilor 250 de locuri de cazare4.354

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei