Efective numeroase de poliţie, în frunte cu o grupă de „mascaţi” de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS), au intervenit duminică seară în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, unde mai mulţi romi, rude, s-au încăierat la un botez. Poliţia a identificat nu mai puţin de opt persoane, bărbaţi şi femei, implicate în agresiune. Cinci dintre romi, patru bărbaţi şi o femeie, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, doi dintre ei fiind transferaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Persoanele implicate în scandal provin din patru familii de romi din localitate: Vâjâilă, Ţucă, Plai şi Moldovan.
“La momentul conflictului, părțile implicate în scandal se aflau sub influența băuturilor alcoolice, acestea fiind și rude”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
La Spitalul Judeţean Suceava au ajuns Niculai Moldovan, în vârstă de 28 de ani, şi Aniţa Vâjâilă, de 40 de ani, diagnosticaţi cu ,traumatism cranio cerebral”, „policontuzionări prin agresiune”, respectiv „traumatism cranio-facial” și „contuzie cervicală”.
La fața locului au intervenit, pentru restabilirea ordinii, poliţişti din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Păltinoasa, Posturile de Poliţie Capu Câmpului, Păltinoasa şi grupa de intervenţie rapidă de la SAS.
Noian de infracţiuni
Conform inspectorului principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, „cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca după examinarea medico-legală a victimelor și stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale să fie încadrată corect fapta comisă și să se dispună procedural”.
În comunitatea de romi de la Mironu încăierările de acest gen sunt la ordinea zilei, iar scandalurile pun probleme deosebite din cauza numărului mare de persoane care se implică în agresiuni. Urmează apoi ameninţări cu moartea între familiile implicate, astfel că de multe ori poliţişti şi jandarmi au fost nevoiţi să rămână în sat pentru ca lucrurile să nu degenereze şi mai mult. De cele mai multe scandalurile de acest gen se încheie cu împăcări la fel de furtunoase şi plângeri retrase de la poliţie.