Serviciul Poliţiei Rutiere, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Suceava, au organizat vineri o acţiune pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mică de 3,5 tone.
Acţiunea s-a desfăşurat pe DN 2, pe raza comunei Pătrăuţi, iar bilanţul acesteia s-a concretizat în 32 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 4.170 de lei, zece certificate de înmatriculare retrase pentru defecțiuni tehnice și un permis de conducere reţinut pentru depășire neregulamentară.