Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu i-a solicitat ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să găsească soluţii pentru refacerea reţelei şcolare de cabinete stomatologice. Sanda-Maria Ardeleanu a precizat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu un număr important de medici stomatologi, cu numeroşi părinţi, precum şi în urma analizei asupra statisticilor naţionale privind nivelul de educaţie şi igienă dentară a copiilor, cu precădere în mediul rural, este absolut necesară implementarea de urgenţă a unui program naţional în domeniul medicinei dentare.
„Constatăm starea precară a celor mai multe din cabinetele stomatologice existente în şcoli, precum şi faptul că eforturile autorităţilor locale de a le menţine în activitate se dovedesc, în cele mai multe cazuri, inutile, având în vederea vechimea aparaturii şi lipsa materiei prime”, a declarat deputatul PDL de Suceava. Într-o interpelare adresată ministrului Sănătăţii, Sanda-Maria Ardeleanu îl întreabă pe Eugen Nicolăescu dacă ministerul pe care îl conduce are în vedere refacerea şi finanţarea reţelei şcolare de cabinete stomatologice în aşa fel încât să poată oferi asistenţă medicală stomatologică gratuită elevilor, precum şi educaţia obligatorie în ceea ce priveşte prevenţia afecţiunilor stomatologice, în condiţii decente, europene.