Doctorul Petrea Dulgheru a fost ales pentru a treia oară consecutiv preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) din Suceava. Dulgheru a fost ales în cadrul adunării generale a CMV Suceava, care s-a desfăşurat ieri, la Conacul Domnesc.
Victoria a fost una destul de strânsă, doctorul Petrea Dulgheru obţinând 103 voturi, în timp ce contracandidatul său, doctorul Vasile Câmpan, fost şef al colegiului, a fost votat de 86 dintre colegii veterinari cu drept de vot. Un număr de şapte voturi au fost declarate nule.
Petrea Dulgheru este preşedintele CMV Suceava din septembrie 2007. El şi-a reînnoit prima dată mandatul în septembrie 2010, după care a urmat victoria de ieri.
Colegiul Medicilor Veterinari are 241 de membri cotizanţi în judeţul Suceava.
„Sunt foarte bucuros că am obţinut o victorie şi în condiţiile actuale, când nu mai deţin nici o funcţie în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava şi sunt doar medic de liberă practică. S-a dovedit că respectul colegilor şi respectul pentru munca depusă sunt mult mai importante decât o funcţie”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru.