Sucevenii pasionaţi de autoturisme, dar şi cei care doresc pur şi simplu să se informeze care sunt cele mai noi sau cele mai accesibile modele de autoturisme de pe piaţă, să găsească o variantă convenabilă de finanţare auto ori să facă un drive test au la dispoziţie, timp de trei zile, expoziţia Mega Drive Test, organizată în parcarea Shopping City Suceava.
Prima ediţie a evenimentului “Mega Drive Test”, care se desfăşoară în perioada 19 – 22 septembrie 2013, aduce în atenţia publicului cele mai noi modele de maşini, motociclete, autoutilitare, autocamioane, echipamente şi aparatură pentru service auto, precum şi închirieri auto, şcoli de şoferi, servicii financiare şi asigurări.
„Sucevenii pot admira, în premieră, noua Toyota Corolla, care a avut lansarea miercuri. Este un model absolut cald, dar sunt, de asemenea, prezente şi celelalte modele care au debutat anul acesta. Vă invităm să le vedeţi şi să le conduceţi”, a declarat Răzvan Frăţianu, reprezentantul Toyota.
De altfel, acesta a făcut şi o demonstraţie spectaculoasă de drifting, atât cu maşina sa din concursurile de acest gen, cât şi cu o Toyota GT86.
„Este o sportivă veritabilă şi neavând nici o modificare faţă de cum a ieşit de pe poarta fabricii, maşina oferă senzaţii foarte, foarte faine şi se poate face inclusiv drift cu ea”, a precizat Răzvan Frăţianu.
Reprezentanții celor mai apreciate mărci de maşini au dat curs invitaţiei de a participa la Mega Drive Test, zeci de modele fiind expuse în parcarea Shopping City Suceava.
„Printre noutăţile aduse la expoziţie se numără Fiat 500L, lansat în vara acestui an, dar şi Jeep-ul Grand Cherokee model 2014, la care se adaugă şi ofertele speciale de finanţare”, a declarat Liviu Livinschi, director de vânzări Autobiti.
Pe toată durata evenimentului, programul “Special Drive Test” va permite sucevenilor să testeze cele mai noi modele de maşini prezente la expoziţie. De asemenea, vor avea loc curse de karting şi moto, precum şi demonstraţii de drift cu Răzvan LKN Frăţianu, campion naţional în 2011 şi vicecampion în 2012. Evenimentul se bucură de implicarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi a Autorităţii Rutiere Române.
„Colegii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei de la Poliţia Rutieră, vor organiza activităţi comune, inclusiv pe prevenirea furturilor auto, prin postarea unor materiale informative, cu recomandări preventive”, a anunţat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, care, pe durata evenimentului, va fi prezent, pentru a oferi vizitatorilor recomandări preventive din partea Poliţei Române.
Sâmbătă, 21 septembrie, Asociaţia Specialiştilor Auto din România, în parteneriat cu Revista AutoTehnică, organizează AutoTehnica Workshop, ce constă într-o microexpoziţie de piese auto, scule şi echipamente pentru service auto, o întâlnire a service-urilor auto, organizată de A.S.A.R şi o serie de conferinţe tehnice susţinute de traineri specializaţi în domeniu.