Primăria Câmpulung Moldovenesc are conturile blocate, după ce Curtea de Conturi a stabilit că datoriile pe care municipalitatea le avea către cele două firme care au lucrat la construcţia pârtiei de schi de pe Rarău trebuiau înregistrate ca arierate. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a precizat ca valoarea datoriilor către firmele Acomin şi Instcomp se ridică la suma de 7,1 milioane de lei. Negură a mai precizat că una dintre cele două firme, Acomin, care a realizat instalaţia de transport pe cablu al pârtiei, a emis un titlu executoriu pentru o datorie din partea primăriei în valoare de 1,8 milioane de lei.
„Suntem într-o situaţie extraordinar de dificilă. Am primit recent de la miniştrii Grapini şi Chiţoiu o adresă prin care ni se spune că nu mai sunt fonduri pentru pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. Nu înţeleg de ce tocmai acum a venit această adresă. Dacă ni se spunea anul trecut că nu mai sunt bani nu mai făceam nici o lucrare şi nu înregistram aceste datorii enorme”, a spus primarul din Câmpulung Moldovenesc. El a explicat că până în momentul de faţă constructorii emiteau facturile către primărie, acestea fiind ulterior trimise fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru a fi decontate, procedură blocată în prezent. Negură a arătat că după înregistrarea la capitolul arierate a celor 7,1 milioane de lei, primăria este obligată să achite lunar 5% din valoarea datoriei, adică aproximativ 400.000 de lei. „În aceste condiţii sunt blocate toate proiectele, toate cofinanţările pentru investiţii”, a precizat Mihăiţă Negură.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că din informaţiile pe care le are, Curtea de Conturi analizează decontările care s-au făcut până în prezent în cadrul proiectului de construcţie a pârtiei de schi de pe Rarău.
„I-am solicitat domnului primar Mihăiţă Negură să convoace la Suceava cele două companii private, pentru a avea discuţii cu ei. Asta deoarece din punctul meu de vedere firmele au procedat cam brutal cerând executarea conturilor. Pentru că aceste firme au primit bani mulţi pe acest proiect, şi Curtea de Conturi poate va descoperi şi alte lucruri interesante despre acele decontări din trecut. Înţelept ar fi ca aceste firme să ridice acea presiune făcută către primărie. Aşa aş face dacă aş fi în locul lor, mai ales că ştiu cum s-au făcut nişte lucruri”, a încheiat Nechifor.