Forfotă mare la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, după ce mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi au fost chemaţi la audieri. Surse judiciare au confirmat pentru „Monitorul de Suceava” că audierile au început de luni şi vor continua şi zilele următoare, inclusiv săptămâna viitoare. Printre cei care au fost citaţi la DNA se numără comisarul-şef Nelu Fediuc, şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, dar şi un fost şef de tură din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, inspectorul principal Octavian Petru Cuzencu.
O parte dintre cei chemaţi la DNA au fost sau urmează a fi înştiinţaţi că împotriva lor s-a început urmărirea penală, iar alte persoane au aflat că au doar calitatea de martori în acest megadosar.
În acest caz este vorba de un dosar înregistrat la DNA Suceava încă din cursul anului 2008 şi are la bază o plângere depusă de o femeie care îl acuza pe comisarul Nelu Fediuc că îi cerea anumite favoruri, inclusiv sexuale, pentru a-i permite să aducă ilegal în România ţigări de contrabandă.
Tot în acest dosar mai sunt citaţi în vederea audierii şi o serie de apropiaţi ai comisarului-şef Nelu Fediuc, dar şi un preot. Este vorba de preotul paroh din Cândeşti, judeţul Botoşani, Dumitru Horga, dar şi de dascălul de la această biserică.
În total, în acest dosar au fost citate pentru audieri circa 30 de persoane, majoritatea dintre ei poliţişti de frontieră, dar pe listă se regăsesc şi vameşi, dar şi persoane care s-au ocupat cu contrabanda cu ţigări prin PTF Siret.
Care sunt amănuntele şocante din plângerea depusă la DNA
Femeia care a depus plângerea la DNA şi în baza căreia s-a constituit acest dosar a dezvăluit şi cum a început totul. Toată tărăşenia a început după ce femeia a fost oprită în trafic de un agent al Poliţiei de Frontieră, care era însoţit de comisarul-şef Nelu Fediuc. Se întâmpla la începutul anului 2008.
„Mi-au găsit zece cartuşe de ţigări Ronson, iar eu i-am rugat să nu mă sancţioneze şi să mă lase de data asta, că voi fi recunoscătoare. Peste vreo două zile, pe 27 ianuarie, am fost oprită din nou pe E 85 de acelaşi domn Fediuc. De data aceasta aveam în jur de 20 de cartuşe de ţigări marca Ronson. Domnul Fediuc a vrut să mă sancţioneze, dar eu m-am plâns de situaţia familială dificilă în care mă aflu. Am vrut să-i dau suma de 50 de lei, dar nu a acceptat, dar mi-a cerut să ne întâlnim peste vreo trei zile în Siret şi să întreţinem relaţii sexuale”, a povestit femeia.
Pactul dintre femeie şi comisarul Nelu Fediuc pare să fi funcţionat perfect în următoarele luni. Pentru serviciile sale, dar şi contra sumei de 200 de dolari lunar, femeia susţine că i s-a permis să introducă ilegal în România sute de cartuşe de ţigări.
„Eu am respectat înţelegerea şi de fiecare dată simţeam că aveam protecţia comisarului Fediuc, întrucât prin punct nu se lega nimeni de mine, iar în câteva rânduri când am fost oprită l-am sunat şi în urma intervenţiei acestuia poliţiştii respectivi mă lăsau în pace. Astfel reuşeam să trec câte 50-60 de cartuşe de ţigări la fiecare tură”, a mărturisit femeia.
Afacerea a mers ca unsă până în luna iunie a anului 2008. Din acel moment, spune femeia, pretenţiile şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au crescut.
„A vrut mai mulţi bani pe lună ca sumă de protecţie, iar când aveam relaţii sexuale mă umilea, ceea ce m-a determinat să renunţ la traficul cu ţigări întrucât nu mai suportam. Din câte ştiu eu, comisarul Fediuc lua taxe de protecţie de la mai multe persoane, nu numai de la mine, inclusiv de la ucraineni”, a precizat persoana respectivă.
Cam aşa sună plângerea existentă la DNA Suceava şi despre care s-a spus în urmă cu câţiva ani că a fost retrasă de denunţătoare. Faptul că acest lucru nu s-a petrecut este dovedit zilele acestea, de audierile la foc automat programate în birourile procurorilor DNA.
(18 sep 2013, 11:40:23