Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a primit brevetul şi medalia „Mihai Eminescu” din partea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Congresului Mondial al Eminoscologilor, aceleaşi distincţii fiindu-i acordate şi secretarului comunei Dumbrăveni, Mihai Chiriac. Acordarea medaliilor a avut loc într-un cadrul festiv, la Palatul prezidenţial din Chişinău, cei doi fiind singurii din judeţul Suceava care au primit această medalie. De precizat faptul că acordarea acestor distincţii nu reprezintă altceva decât recunoaşterea internaţională a Festivalului „Mihai Eminescu”, pe care Primăria Dumbrăveni îl organizează în ultimii şase ani. După primirea medaliei „Mihai Eminescu”, primarul Ioan Pavăl ne-a declarat că acest festival capătă de la o ediţie la alta o amploare din ce în ce mai mare, având invitaţi de seamă, academicieni de renume din România, Republica Moldova şi Ucraina.
„Festivalul Mihai Eminescu pe care îl organizăm în Dumbrăveni va deveni un brand pentru judeţul Suceava şi cu siguranţă îl va depăşi pe cel care este organizat în judeţul Botoşani. În Dumbrăveni avem şi Centrul Cultural <Mihai Eminescu>, iar în toate acţiunile pe care le organizăm avem parteneriate cu Academia Română sau cu Academia din Republica Moldova. Însă cu toate că Festivalul <Mihai Eminescu>pe care îl organizăm în Dumbrăveni se bucură de un succes foarte mare, Centrul Cultural al Consiliului Judeţean nu l-a recunoscut încă, nefiind inclus în circuitul cultural al judeţului. Am făcut numeroase adrese în acest sens, însă nu a fost recunoscut nici în momentul de faţă”, a spus Ioan Pavăl. El a arătat că Festivalul „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni este organizat doar cu fonduri locale, iar dorinţa primăriei este de a include evenimentul în calendarul cultural judeţean. „Considerăm că medaliile primite de la preşedintele Republicii Moldova reprezintă recunoaşterea muncii noastre din ultimii şase ani şi a implicării pe care am avut-o în acest proiect frumos”, a subliniat primarul din Dumbrăveni.
Ioan Pavăl a mai spus că în cursul acestui an, Primăria Dumbrăveni şi Academia Română vor lansa o nouă ediţie a volumelor de poezii scrise de Mihai Eminescu, intenţia fiind ca anul viitor să fie editată opera completă a celui mai mare poet român.
La Congresul Mondial al Eminescologilor de la Chişinău au participat invitaţi din România, Italia, Chile, Albania, Turcia, Ucraina şi Rusia.
(13 sep 2013, 22:43:31
''E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.''
Sau ar mai fi o idee, ca viitor politician probabil, deja foloseste limbajul cu care ne-au obisnuit alesii nostri in ultimii 24 de ani!