Primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a propus înfiinţarea unui pol de dezvoltare a turismului în zona de munte a judeţului. Prezenţ la şedinţa de constituire a Consiliului Consultativ al Turismului din judeţul Suceava, Marius Ursaciuc a precizat că acest pol de dezvoltare ar putea să includă zonele Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. Ursaciuc a arătat că realizarea unui astfel de proiect de dezvoltare turistică ar fi important în perspectiva atragerii fondurilor europene disponibile din anul 2014.
„Indiferent care va fi viitorul regionalizării, noi trebuie să declarăm această zonă de dezvoltare turistică şi să avem pregătit un pachet cu toate resursele existente. Şi dacă vom reuşi ca în strategia de finanţare să fim uniţi şi să arătăm că avem soluţii la problemele existente vom avea de câştigat”, a precizat primarul din Gura Humorului.
El a subliniat că potenţialul de dezvoltare în zonele Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei este unul „inegalabil” şi că nu trebuie să existe concurenţă între aceste oraşe. „Niciodată nu a existat concurenţă între staţiunile de pe Valea Prahovei. Iar noi, dacă reuşim să certificăm acest pol de dezvoltare turistică în această zonă a judeţului, putem să beneficiem de resurse financiare mai mari”, a încheiat Marius Ursaciuc.