Despre cel mai prost drum naţional din România se ştie, fără putere de tăgadă, că se află în judeţul Suceava. Cu siguranţă, nici un sucevean nu şi-ar fi dorit să se laude cu un asemenea record, mai ales oamenii care locuiesc în zonele adiacente drumului care pleacă din Iacobeni spre Borşa şi traversează comunele Ciocăneşti şi Cârlibaba. Este vorba de câteva mii de oameni, disperaţi pur şi simplu de impasibilitatea autorităţilor, indiferent cum s-au numit acestea în perioadele când au deţinut puterea. Ironic sau nu, la intrarea în una dintre unităţile administrative situate de-a lungul acestui drum al plângerii scrie: „Bine aţi venit în comuna turistică Ciocăneşti”. „Care turism?”, se întreabă amar localnicii care au investit în capacităţi de cazare, la fel cum se întâmplă şi cu oamenii din Cârlibaba, care îşi plâng de milă şi îi înjură abitir pe reprezentanţii autorităţilor.
Sătenii spun că s-au săturat de promisiuni şi cred că ar fi mai bine ca drumul naţional DN18 să fie declasificat în drum comunal pentru a putea fi pietruit.
În cursul zilei de marţi, şoferii care ne-au observat în timp ce fotografiam drumul ne-au făcut semne de încurajare şi şi-au exprimat dispreţul pentru nepăsarea autorităţilor, plecând de la drumari şi terminând cu politicienii care ar fi trebuit să direcţioneze banii pentru refacerea asfaltului.
În acest material nu ne-am propus să luăm nici un punct de vedere din partea vreunui instituţii a statului. Motivul este acela că la precedentele materiale pe marginea acestui subiect, şi numai „Monitorul de Suceava” a scris de cel puţin trei-patru ori în ultima perioadă, nu am primit decât asigurări, fie că lucrările de reabilitare vor începe curând, fie că se va turna un strat de uzură provizoriu pentru a asigura o circulaţie cât de cât acceptabilă. Nimic nu a prins viaţă, aşa încât preferăm să postăm doar fotografii cu un drum care nu poate fi numit nici măcar uliţă, dar pentru care şoferii sunt obligaţi să achite rovignete.
Pe această cale, îi invităm pe toţi cei care citesc acest material şi simt un sentiment de revoltă să distribuie articolul pe internet şi să ne trimită fotografii şi impresii nu doar despre gropile din drumul naţional dintre Iacobeni şi Borşa, ci despre toate drumurile şi problemele pe care le întâmpină pe raza judeţului Suceava. Adresa noastră de internet este redactie@monitorulsv.ro, dar informaţii mai pot fi transmise şi direct la redacţia cotidianului nostru, din Suceava, strada Nicolae Bălcescu, nr. 1, lângă Casa de Cultură.
(12 sep 2013, 11:42:21