Ieri au început înscrierile pentru sesiunea de toamnă a admiterii la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Această sesiune se va derula până pe 12 septembrie, iar absolvenţii de liceu au la dispoziţie 125 de locuri bugetate (din care 12 pentru etnicii români din Republica Moldova cu bacalaureat susţinut în România şi cinci pentru reprezentanţii etniei rome) şi 1.232 de locuri cu taxă la diverse programe de licenţă (din care 269 la învăţământ la distanţă). După sesiunea de admitere, din perioada 5-12 septembrie, vor urma înmatriculările, perioada limită fiind 20 septembrie. Pentru mai multe detalii despre această admitere, cei interesaţi sunt invitaţi să consulte şi site-ul www.admitere.usv.ro.
47 de programe de studii de licenţă şi 36 programe de studii universitare de master
Am întâlnit-o ieri pe holurile Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava pe Ioana Acsinciuc, care, deşi a terminat liceul în 2009, a ales să se înscrie în această toamnă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, specializarea contabilitate.
„După liceu, am lucrat ca şi contabil, să văd dacă îmi place această meserie, şi acum am ales să mă înscriu la această facultate, la ID, pentru a putea să lucrez în continuare”, ne-a spus Ioana.
Un alt tânăr, Ionuţ P., s-a înscris ieri tot la Ştiinţe Economice, după ce a luat bacalaureatul în sesiunea din toamnă.
După cum ne-au spus reprezentanţii universităţii sucevene, după prima zi de înscrieris-au înregistrat 188 de candidaţi: 47 la programele de studii de licenţa ZI, 37 la programele de studii licenţa forma ID, 93 de candidaţi pentru programele de master si 11 pentru programul de licenţă Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar - forma de continuare a studiilor.
Pentru programele de masterat, oferta cuprinde 190 de locuri bugetate şi 1.150 de locuri cu taxă, la care se adaugă un număr de 35 de locuri pentru românii de pretutindeni. Nu toate programele de masterat au derulat sesiune de admitere în luna iulie. La aceste specializări, toate locurile sunt disponibile, astfel încât absolvenţii licenţiaţi în 2013, dar şi cei din anii anteriori, pot beneficia de şansa de a ocupa un loc fără taxă / cu taxă la programul de masterat ales.
În oferta de toamnă sunt cuprinse 47 de programe de studii de licenţă şi 36 programe de studii universitare de master, corespunzătoare celor şase domenii de cunoaştere: ştiinţe inginereşti, ştiinţe naturale, ştiinţe economice şi administrative, ştiinţe umaniste, ştiinţe sociale şi sănătate.
Reprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare” au mai anunţat că studiile doctorale în regim fără taxă pot fi urmate de 25 de tineri din România şi de zece din afara ţării.
La cele 14 domenii de doctorat au fost propuse şi 51 de locuri cu taxă.