Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”, situată la ieşirea din Suceava spre Ipoteşti, şi-a deschis ieri porţile pentru cei 160 de preşcolari, împărţiţi în opt grupe, care vor parcurge cursurile în această instituţie şcolară.
La deschiderea anului şcolar au participat ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, părintele Vartolomeu Chira, de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, preoţi, educatori, părinţi.
ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat, împreună cu preoţii prezenţi, o slujbă religioasă, i-a stropit cu agheasmă pe copii şi a sfinţit fiecare încăpere în care aceştia îşi vor desfăşura activitatea.
„Noi promovăm aici valorile creştin ortodoxe”
Educatoarea Maria Doncean ne-a spus că la fel ca şi în ceilalţi ani, „grădiniţa noastră îşi aşteaptă copiii cu braţele deschise. Fiind şi început de toamnă, clasele sunt ornate de toamnă, copiii sunt primiţi într-un mediu cald, într-un mediu creştin, în care credinţa este pe primul loc. Noi promovăm aici valorile creştin ortodoxe şi vrem să-i educăm pe copii în spiritul creştin ortodox”.
Fiecare grupă are câte un sfânt ocrotitor. În ziua în care se sărbătoreşte sfântul respectiv, fiecare cadru didactic pregăteşte o activitate deosebită cu grupa de copii, pe care o desfăşoară în prezenţa părinţilor. În acest an, 20 de prichindei, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 ani, au păşit la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”.
Cei şapte ani de la grădiniţă...
ÎPS Pimen a ţinut să precizeze că educatorii, îndrumătorii „au misiunea cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă”. „Copiii au nevoie de o îndrumare. Dumneavoastră sunteţi fericiţi, pentru că aveţi această misiune. Vă veţi mântui, dacă veţi face bine această misiune”, a completat Arhiepiscopul Sucevei.
Prezent la eveniment, Gheorghe Lazăr, şeful IŞJ Suceava, a spus că înainte se spunea: „nu ai cei şapte ani de-acasă”. „Lucrurile se schimbă. Copilul nu mai stă şapte ani acasă. De mic ajunge la grădiniţă. Trebuie să se schimbe sintagma. Să se spună cei şapte ani de la grădiniţă. Şi atunci, nu cumva toată responsabilitatea cade pe educatori, pentru formarea viitorului cetăţean român, care să iubească ţara, să iubească trecutul, să iubească religia? Foarte important pentru educatori este să dea frâu liber copiilor la imaginaţie, să se poată dezvolta frumos, atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual. Acest lucru este dorit de toţi părinţii, care vor condiţii minunate pentru copiii lor. De mici, copiii trebuie să facă distincţie între valori: pe cine preţuim, pe cine nu preţuim, de mici să dea dovadă de disciplină, de ordine, de bunul mers al tuturor lucrurilor”, a completat Gheorghe Lazăr.
Învăţaţi să fie mai buni cu cei din jur
În acest spaţiu educativ, unde cei mici se simt ca personajele de poveste colorate pe pereţi (fiecare sală de curs are alt decor), copiii sunt învăţaţi ce înseamnă milostenia, iertarea, blândeţea, bunătatea, întrajutorarea, care vin în sprijinul educaţiei celor şapte ani de acasă. După slujba religioasă de începere a anului şcolar, micuţii au intrat în clasele lor, împreună cu educatorii. Preşcolarii au un program de rugăciune (înainte şi după masă, înainte de ora de culcare). Ei au parte şi de diverse activităţi opţionale, cum ar fi dansul popular sau dansul modern, sunt învăţaţi să încondeieze ouă şi învaţă primele taine ale olăritului.