Sucevenii care vor să admire spectaculoasele demonstraţii din cadrul mitingului aviatic Suceava Air Show, care se desfăşoară în zilele de sâmbătă, 31 august, și duminică, 1 septembrie, vor avea la dispoziţie microbuze cu care vor putea circula gratuit spre aeroportul din Salcea şi înapoi.
Viceprimarul municipiului Suceava Gavril Vîrvara a precizat că, pentru asigurarea transportului către locul de desfăşurare a spectacolului, la dispoziţia sucevenilor se vor afla trei microbuze de maxi-taxi, care vor circula din jumătate în jumătate de oră, din staţia Centru.
Sâmbătă, în prima zi a mitingului aviatic, transportul spectatorilor către aeroportul din Salcea va fi asigurat între orele 14.30-20.30, iar duminică, între orele 9.30-16.00.
Printre cei care vor oferi spectacole în cadrul evenimentului organizat de Consiliul Județean Suceava se numără Aeroclubul Român, Bucovina Fly Club, Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative, Iacarii Acrobați, Brigada Specială de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române și piloții Ministerului Apărării Naționale.
Participanţii la evenimente vor putea admira acrobații aeriene cu avioane de tip YAK 52 și EXTRA 300, exercițiu comun elicopter Puma Socat al Ministerului Apărării Naționale și Brigada Specială de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române, zbor în formație cu aeronavele de tip IKARUS și ZLIN, precum și lansări de parașutiști, acrobații cu efecte pirotehnice, zbor telecomandat, evoluția aeronavei de vânătoare IAR 99 Șoim, exercițiu specific cu elicopter SMURD, zbor în formație de motodeltaplane și motoparapante, baloane cu aer cald.
Intrarea la spectacolele aviatice este liberă.
Programul complet al spectacolului aerian Suceava Air Show 2013
SAMBATA 31 august 2013 | |
14:30 – 14:50 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – evoluţie paraşutişti, balon aer cald. |
14:50 – 15:30 | BUCOVINA FLY CLUB – aeronave uşoare şi ultrauşoare – zbor în formaţie, motodeltaplane şi motoparapante |
15:30 – 16:00 | CLUBUL SPORTURILOR APLICATIVE – zbor telecomandat |
16:00 – 16:20 | IACĂRII ACROBAŢI – acrobaţie aeriana cu aeronave de tip YAK 52. |
16:20 – 16:40 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – acrobaţie aeriană cu aeronave de tip EXTRA 300 |
16:40 – 17:00 | Exerciţiu comun: Elicopter IAR 330 PUMA SOCAT al M.Ap.N şi Brigada Specială de Intervenţie ,,VLAD ŢEPES’’a Jandarmeriei Române |
17:00 – 17:10 | M.Ap.N – Evoluţia aeronavei de vânătoare IAR 99 SOIM |
17.15 – 17.30 | M.A.I. – Exerciţiu specific cu elicopter ,,SMURD” |
17:30 – 18:30 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – zbor în formaţie cu aeronavele de tip IKARUS şi ZLIN precum şi lansări de paraşutişti |
18:30 – 19:00 | IACĂRII ACROBAţI – acrobaţie aeriană cu aeronave de tip YAK 52 |
19:00 – 19:20 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – acrobaţie aeriana cu aeronave de tip EXTRA 300 |
19:20 – 20:00 | Închiderea mitingului prin evoluţia IACĂRILOR ACROBAŢI cu efecte pirotehnice |
DUMINICA 1 septembrie 2013 | |
10:00 – 10:30 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – evoluţie paraşutişti, balon aer cald |
10:30 – 11:00 | BUCOVINA FLY CLUB – aeronave uşoare şi ultrauşoare – zbor în formaţie, motodeltaplane şi motoparapante |
11:00 – 11:40 | CLUBUL SPORTURILOR APLICATIVE – zbor telecomandat |
11:40 – 12:00 | IACĂRII ACROBAŢI – acrobaţie aeriana cu aeronave de tip YAK 52. |
12:00 – 12:20 | AEROCLUBUL ROMANIEI – acrobaţie aeriana cu aeronave de tip EXTRA 300 |
12:40 – 13:00 | Exerciţiu comun: Elicopter IAR 330 PUMA SOCAT al M.Ap.N şi Brigada Specială de Intervenţie ,,VLAD ŢEPES’’a Jandarmeriei Române |
13:00 – 13:10 | M.Ap.N – Evoluţia aeronavei de vânătoare IAR 99 ŞOIM |
13:10 – 14:30 | M.A.I. – Exerciţiu specific cu elicopter ,,SMURD” |
14.30 – 15.00 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – zbor în formaţie cu aeronavele de tip IKARUS şi ZLIN precum şi lansări de paraşutişti |
15:00 – 15:30 | IACĂRII ACROBAŢI – acrobaţie aeriana cu aeronave de tip YAK 52 |
15:30 – 16:00 | AEROCLUBUL ROMÂNIEI – acrobaţie aeriană cu aeronave de tip EXTRA 300 |