Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism, a provocat un accident pe trecerea de pietoni din faţa hipermarketului Metro din Suceava, victima sa fiind un bărbat de 31 de ani care traversa regulamentar. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.30, pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
Conform anchetei poliţiei, şoferul, Mihai Răilean, din Fălticeni, care conducea un autoturism Renault înmatriculat în Bulgaria, pe direcţia Suceava-Fălticeni, nu a acordat prioritate de trecere pietonului Toader G., şi el din Fălticeni, care s-a angajat în traversare dinspre stânga conducătorului auto.
Deşi impactul a fost destul de violent, pietonul lovindu-se de parbriz, din fericire consecinţele nu au fost grave.
Pietonul accidentat a fost diagnosticat cu o contuzie care necesită, au estimat medicii, în jur de opt zile de îngrijiri medicale.