Mai mulţi reprezentanţi ai firmelor sucevene care au încercat ieri dimineaţă să depună cereri pentru ajutoarele de minimis şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de ceea ce s-a petrecut. Mai exact, site-ul Ministerului Finanţelor, s-a blocat la câteva minute după deschidere, la ora 8.30, iar cei care doreau să depună cererile nu au mai reuşit.
Pentru că nu înţelegeau ce se petrece, reprezentanţii firmelor sucevene aucontactat alte firme de consultanţă din Iaşi şi Bucureşti şi au reuşit să afle că aproape nimeni nu a reuşit să înscrie proiectele online, ceea ce conduce la ideea că sunt nereguli majore. În urma discuţiilor cu ceilalţi consultanţi, s-a luat decizia de a transmite o petiţie către Ministerul Finanţelor, prin care se solicită anularea sesiunii de depunere proiecte şi redeschiderea acesteia, cu alte condiţii de selecţie.
Suspiciunile vizavi de o serie de nereguli s-au accentuat şi ca urmare a faptului că reprezentanţii Ministerului Finanţelor au anunţat că la ora 8.35 a fost închisă sesiunea, deoarece s-a atins limita de 500 de milioane de lei alocată, iar în doar câteva minute erau deja înregistrate 19 pagini cu firme care au reuşit să depună cererile.
Întreprinzătorii care vor bani se pot înscrie până la 31 octombrie pentru a beneficia de sumele acordate. Ajutorul poate fi de maximum 200.000 de euro dacă o firmă creează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la momentul investiţiei. Pentru cinci locuri de muncă create, ajutorul este de maximum 100.000 de euro. Beneficiarii pot construi sau cumpăra clădiri necesare desfăşurării activităţii de producţie, utilaje şi aparatură, dar şi echipamente IT şi mijloace de transport neînmatriculabile, precum motostivuitoare sau macarale.