Unităţile de învăţământ sucevene vor beneficia de o suplimentare a fondurilor puse la dispoziţie din bugetul local al municipiului reşedinţă de judeţ, pentru a putea face o serie de lucrări de reparaţii sau investiţii, necesare asigurării unor condiţii cât mai bune de şcolarizare.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că în şedinţa de Consiliu Local de astăzi va fi supus aprobării un proiect de alocare a unor fonduri suplimentare de 555.000 lei (5,55 miliarde de lei vechi).
„Chiar de este criză economică, chiar de nu au venit banii pentru finanţarea de bază de la Guvern, noi facem eforturi mari ca unităţile de învăţământ să fie pregătite pentru începerea unui nou an şcolar”, a spus Ion Lungu.
Acesta a dat ca exemplu lucrările de reparaţii la acoperiş, cantină, internat de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, montarea unei centrale pe lemne la Şcoala Gimnazială Nr. 6 din Burdujeni Sat sau înlocuirea şarpantei la un corp de clădire la Şcoala Nr. 11 „Miron Costin”.
Cele mai mari sume alocate la rectificarea bugetară vor reveni Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” – 82.000 de lei, Liceului Sportiv - 85.000 de lei, Şcolii nr. 6 – 88.000 de lei, Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” – 50.000 de lei, Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” – 50.000 de lei, Grădiniţei Aşchiuţă – 50.000 de lei, Grădiniţei Ţăndărică – 50.000 de lei şi Grădiniţei cu Program Normal din Obcini – 30.000 de lei.