Noi acte de violenţă în familie continuă să se petreacă în judeţ, acum două zile, duminică, o fetiţă în vârstă de 13 ani sunând la 112 şi cerând ajutor după ce tatăl său a venit băut acasă şi a provocat un scandal monstru, în timp ce într-un alt caz, tot duminică, poliţia a fost sesizată că un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost ameninţat cu o baionetă de propriul tată.
Duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, Postul de Poliţie Dumbrăveni a fost sesizat prin numărul de urgenţe 112 de către o minoră de 13 ani, care a relatat că tatăl său, Ionel F., în vârstă de 38 de ani, a venit acasă băut, a spart mai multe lucruri din casă şi a lovit-o pe mama sa.
La faţa locului, poliţiştii şi un echipaj de la Ambulanţa Suceava l-au găsit pe bărbatul de 38 de ani foarte recalcitrant şi cu mâna tăiată, după ce lovise un geam.
Conform unui comunicat al poliţiei, „bărbatului i s-a cerut să se liniștească și să lase personalul medical să îi acorde îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat, vociferând și adresând cuvinte jignitoare tuturor. În aceste condiţii, a fost imobilizat prin încătușare și a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-a fost suturată plaga de la mână, iar ulterior a fost internat la Centrul de Psihiatrie Burdujeni, pentru dezalcoolizare”.
Mama fetiţei a refuzat să depună plângere pentru lovire, declarând că nu a fost agresată.
În celălalt caz, duminică, la ora 17.45, poliţiştii din comuna Slatina au fost sesizaţi prin numărul de urgenţe 112 că la un bar din satul Găineşti un bărbat în vârstă de 39 de ani, Vasile I., şi-a ameninţat cu un cuţit fiul în vârstă de 20 de ani.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au percheziţionat pe agresor.
„Asupra celui în cauză a fost descoperit, la cureaua pantalonilor, un cuţit tip baionetă, având lungimea de 33 de centimetri”, se arată într-un comunicat al poliţiei.
Audiat, bărbatul de 39 de ani a declarat că s-a certat pe parcursul zilei de duminică de două ori cu fiul său, a doua oară la crâşmă, şi, pe fondul consumului de alcool, s-a dus la locuinţă şi a luat baioneta cu intenţia de a-l lovi.
Şir de agresiuni între soţi sau între copii şi părinţi
Aceste agresiuni s-au petrecut în condiţiile în care nu cu multă vreme în urmă, în intervalul 14-17 august, în judeţ s-au înregistrat alte patru agresiuni între soţi sau între copii şi părinţi. Două dintre ele au fost deosebit de grave. Un copil în vârstă de 15 ani din comuna Satu Mare şi-a omorât tatăl cu o rangă, după ce bărbatul i-a bătut mama, în timp ce un tânăr în vârstă de 19 ani din Pojorâta, supărat că a fost părăsit, şi-a înjunghiat soţia, în apropiere de Gara Vatra Dornei Băi, fiind la un pas de a o omorî.
(27 aug 2013, 11:28:20