Un tânăr în vârstă de 19 ani care conducea un autoturism BMW a fost implicat într-un accident rutier la „Zidul morţii” de pe DN 17, locul în care, în luna noiembrie a anului trecut, s-a produs un cumplit accident rutier soldat cu trei morţi. De această dată, din fericire, consecinţele accidentului nu au mai fost grave. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 21.00, chiar în locul în care se află monumentul instalat pentru a comemora victimele teribilului accident din noiembrie 2012.
Conform anchetei poliţiei, şoferul în vârstă de 19 ani, Florin Flocea, din comuna Stulpicani, care venea dinspre Gura Humorului, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a lovit parapetul metalic de protecţie din faţa zidului pilonului, după care s-a răsturnat.
Impactul a fost deosebit de violent, însă se poate spune că tânărul şofer a avut mare noroc. La faţa locului a sosit o ambulanţă, însă tânărul în vârstă de 19 ani a refuzat să fie dus la spital, declarând că nu a suferit leziuni.
Conducătorul auto, posesor de permis de conducere din 2012, a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţia informează că în urma evenimentului rutier a fost distrus parapetul metalic, pe o porţiune de 3,30 metri, şi un indicator rutier.
Pe 17 noiembrie 2012, doi bărbaţi şi un copil, care se deplasau cu un camion încărcat cu lemne, au murit după ce s-au izbit în pilonul şoselei de centură. În condiţii de ceaţă şi a unei semnalizări precare, şoferul a observat târziu pilonul, iar cei trei au fost pur şi simplu striviţi între zid şi încărcătura de lemn.
(27 aug 2013, 11:17:40