O biserică monument istoric, unică în Moldova, stă să se prăbuşească sub privirile indiferente ale proprietarilor, dar şi ale autorităţilor locale şi judeţene, care ar putea impune luarea unor măsuri minimale de protecţie. Este vorba de biserica ortodoxă din satul Ilişeşti, construită în perioada 1711-1712 şi care se află într-o stare avansată de degradare, iar dacă în interior nu ar exista o adevărată pădure de popi de susţinere, probabil că acum întreaga construcţie era la pământ.
Chiar dacă este unică în tot perimetrul Moldovei, biserica de la Ilişeşti a fost practic abandonată de parohia din localitate, iar fisurile în structura clădirii sunt extrem de evidente. În urmă cu aproximativ patru ani, când s-a pus problema restaurării acestui lăcaş de cult extrem de important pentru zona Bucovinei, reprezentanţii Parohiei Ilişeşti au considerat că este mai important să direcţioneze banii către fosta biserică romano-catolică din sat, pe care au refăcut-o şi în care se oficiază în acest moment slujbele religioase. În timp ce în biserica romano-catolică s-au investit 2 miliarde de lei vechi, pentru biserica ortodoxă de peste drum nu s-a alocat nici un leu.
Aşa se face că acum, în anul de graţie 2013, o biserică monument istoric este pe punctul de a se transforma doar într-o simplă amintire.
Pictura interioară este realizată de Epaminonda Bucevschi, iar clopotniţa este bordată cu semne zodiacale
Viorel Blănaru, şeful Serviciului Monumente din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, a explicat de ce biserica din Ilişeşti este una foarte importantă pentru patrimoniul naţional.
„În primul rând, este valoroasă deoarece este singura biserică din Moldova care are două turle gemene aşezate transversal pe pronaus. Pictura interioară este realizată de Epaminonda Bucevschi, un mare artist al Bucovinei, iar clopotniţa are bordată intrarea cu metope zodiacale, ceva inedit pentru construcţiile religioase de la noi”, a arătat Viorel Blănaru.
Cauzele pentru care s-a ajuns în această situaţie sunt multiple, dar ceea ce afectează construcţia cel mai mult în acest moment este traficul greu de pe drumul european 576, care leagă Suceava de Vatra Dornei.
„Au fost mai multe etape negative în istoria acestui monument. În primul rând, în secolul al XIX-lea s-a executat o extindere de proastă calitate, iar mai apoi s-a adăugat material care a îngreunat monumentul, ceea ce a dus nu doar la îngreunarea structurii, ci şi la acoperirea unor elemente extrem de importante ale acestui obiectiv”, a mai spus şeful Serviciului Monumente din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava.
Singurii bani pentru restaurare au venit de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional
Problemele s-au accentuat în ultima perioadă, când lucrările de modernizare ale drumului european 576 au adus noi deservicii acestui monument, existând chiar şi varianta ca drumul să treacă direct prin turla bisericii.
Pentru restaurarea bisericii de la Ilişeşti există şi un proiect, întocmit de parohia locală, care are avizul de specialitate, dar care nu are nici o finanţare.
În aceste condiţii, este greu de spus cât va mai rezista biserica, mai ales că traficul auto greu în zonă este unul extrem de intens.
Singurii bani care s-au alocat pentru restaurarea acestei biserici vin din 2008-2009. La vremea respectivă, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava a alocat sume consistente de bani, care au permis schimbarea acoperişului clopotniţei, dar şi aducerea bisericii la starea iniţială, din perioada de glorie, când aici a funcţionat o mănăstire de maici, adică în perioada secolului al XIX-lea.