Un sucevean care dorea să obţină favoruri sexuale de la fosta sa prietenă a ajuns în arest ieri după-amiază. Marius Sahaitac, de 25 de ani, a dorit să se răzbune pe fosta sa amică, de loc din Stroieşti, iar mintea sa diabolică a pus la cale un plan care i-a adus în final doar necazuri.
După ce a avut mai multe discuţii contradictorii cu fosta sa prietenă, tânărul a trucat zeci de fotografii porno, în care a postat chipul celei cu care a convieţuit un anumit timp. Aceste imagini au fost postate pe Facebook, dar şi pe alte site-uri de socializare, însoţite de două numere de telefon, unul al fetei şi celălalt al tatălui acesteia, la care doritorii de senzaţii sexuale erau invitaţi să sune.
Fata a aflat imediat despre această manevră josnică şi i-a cerut lui Sahaitac să şteargă adresele de Facebook şi de pe celelalte site-uri de socializare. Tânărul a condiţionat totul de un serviciu sexual din partea fostei prietene, care i-a răspuns printr-o plângere la poliţie.
În final, totul s-a terminat cu o descindere efectuată ieri dimineaţă la locuinţa lui Marius Sahaitac, în urma căreia au fost ridicate două calculatoare, de pe care se presupune că s-au realizat trucajele şi de unde s-au înfiinţat adresele de Facebook compromiţătoare.
Marius Sahaitac a fost audiat ieri la Poliţia Suceava, iar aseară a fost adus în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. El este acuzat de comiterea infracţiunii de şantaj, şi cel mai probabil va fi dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă.