Guvernul ar putea aproba în ședința de miercuri alocarea a 1,5 milioane de lei de la bugetul de stat pentru plata veniturilor de completare pentru cele 292 de persoane disponibilizate de la Termica, societate aflată în insolvenţă. Anunțul a fost făcut la Suceava de către premierul Victor Ponta.
Ponta a declarat că Executivul va lua în discuție proiectul de hotărâre de guvern în ședința de săptămâna viitoare, sperând că soluția va fi una pozitivă pentru foștii salariați de la Termica Suceava. ”Am discutat și cu reprezentanții sindicatelor de la Termica și îi înțeleg foarte bine pe oameni, pentru că au dreptate. Nu e vina lor că s-au făcut acele restructurări. Până miercuri (n.r. - 21 august) le dau sigur un răspuns. Sper ca răspunsul să fie cel bun, nu cel rău. Nu avem în acest moment resurse la buget, nu au fost prevăzute, însă până miercuri sper să se facă o analiză, pentru că nu e vorba doar de Termica, ci și de alte CET-uri din țară. Fac tot ce se poate să le dăm banii”, a declarat Ponta. Prefectura şi Consiliul Judeţean Suceava au început demersurile pentru ca cele 292 de persoane disponibilizate de la Termica să-şi primească veniturile de completare de la bugetul de stat. Nota de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de guvern prin care vor fi alocaţi banii a fost avizată deja de Ministerul Muncii şi Ministerul Dezvoltării, urmând ca aprobarea finală să fie dată de Ministerul Finanţelor.
Veniturile de completare reprezintă diferenţa dintre salariul mediu pe ultimele trei luni şi valoarea stabilită a şomajului. Suma nu poate depăşi însă salariul mediu pe economie. Veniturile de completare se acordă în funcţie de vechimea în muncă: timp de 12 luni pentru vechime cuprinsă între 3 şi 10 ani, 20 de luni pentru vechime cuprinsă între 15 şi 25 de ani şi 24 de luni pentru vechime mai mare de 25 de ani. Amintim că foştii salariaţi de la Termica au desfăşurat recent o serie de mişcări de protest în faţa Primăriei Suceava şi a Palatului Administrativ, reclamând neplata salariilor compensatorii.