Un autoturism Opel reclamat ca fiind furat de o pe o stradă din municipiul Suceava a fost găsit de poliţişti în curtea unui bărbat din comuna Ipoteşti, care a declarat că a cumpărat autoturismul, cu tot cu acte, în schimbul sumei de 900 de lei de la doi tineri.
Aceştia din urmă au fost identificaţi luni de către poliţişti în persoana a doi tineri din aceeaşi localitate, Daniel M., de 18 ani, şi Vlad T., de 20 de ani.
Furtul s-a petrecut în data de 9 august a.c., după ce cei doi suspecţi au reuşit să sustragă cheile de la partea vătămată, o tânără de 19 ani, din municipiul Suceava.
Cum actele maşinii se aflau în torpedou, cei doi au vândut maşina unui consătean de-al lor, întocmind în acest sens şi un contract de vânzare-cumpărare.
Poliţiştii au recuperat maşina şi au restituit-o părţii vătămate.
„Dosarul a fost discutat cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava care supraveghează cauza, dispunându-se cercetarea făptuitorilor în stare libertate, întrucât aceştia nu sunt recidivişti, prejudiciul este mic şi a fost recuperat în totalitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, care a mai precizat că cei doi tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat.