Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, vineri seară, Ion C., în vârstă de 57 de ani, a sesizat poliţia despre faptul că în acea zi, în lipsa sa, copiii său au pătruns în anexele locuinţei, de unde au luat mai multe bunuri personale ce le aparţineau, dar şi unele bunuri ale sale.
Reclamantul deţine o gospodărie cu anexe gospodăreşti pe raza comunei Şcheia.
În urma decesului soţiei sale, locuinţa a fost împărţită cu unul din copii, respectiv Vasile C., în vârstă de 32 de ani, localnic, care a făcut reparaţii şi amenajări la partea sa de locuinţă, curtea şi anexele fiind comune. Fiul în cauză nu locuieşte efectiv la acea adresă, iar între el şi tatăl său există o relaţie conflictuală.
Bărbatul în vârstă de 57 de ani a plecat de la domiciliu vineri dimineaţă, împreună cu actuala lui concubină, şi s-a întors în jurul prânzului. Atunci a observat că încuietorile de la şură şi magazie erau forţate, iar din interiorul celor două anexe dispăruseră mai multe bunuri şi scule.
Reclamantul a precizat că furtul a fost comis atât de Vasile C., cât şi de celălalt băiat al său, Tudor C., acesta din urmă în vârstă de 35 de ani.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări faţă de copiii reclamantului sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt”, se arată în comunicatul poliţiei judeţene.