Doi tineri din municipiul Suceava s-au ales cu dosar penal, după ce au incendiat uşa apartamentului vecinului lor, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
La sfârşitul săptămânii trecute, cei doi suspecţi au fost identificaţi de poliţişti, în persoana a doi tineri de 29, respectiv 33 de ani, Ionuţ B. şi Mihai B., cei doi recunoscându-şi fapta.
La audieri, tinerii în cauză au povestit că în seara zilei de 26 iunie a.c. au avut un conflict verbal cu familia vecinului lor, din cauza unei mingi de fotbal, motiv pentru care în jurul orei 22.00 au hotărât să le facă o glumă.
Cei doi tineri au cumpărat de la un magazin din apropiere trei lumânări cu suport din plastic şi capac metalic, pe care le-au aprins şi le-au aşezat pe preşul din faţa uşii apartamentului vecinului lor. Lumânările au ars şi s-au topit în totalitate, incendiind preşul şi apoi uşa vecinului cu pricina. Ionuţ B. şi Mihai B. au declarat că nici un moment nu au intenţionat să dea foc uşii apartamentului vecinului lor, incendiul fiind urmarea unei întâmplări nefericite, motiv pentru care s-au obligat să acopere prejudiciul creat.
„Cercetările sunt continuate faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, precizează poliţia.