Oferta de locuri de muncă în străinătate intermediată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava cuprinde în această perioadă 25 de posturi de specialist IT în Germania, solicitarea venită de la nemţi stârnind un interes mare printre suceveni.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a arătat că posturile de acest gen, în domeniul IT, stârnesc interes în general, iar în cazul Germaniei oferta este atractivă deoarece numărul de locuri de muncă este mare şi nu se cere în mod obligatoriu cunoaşterea limbii germane.
Oferta vine din regiunea Aachen şi vizează absolvenţii, fete şi băieţi, cu diplomă de licenţă în informatică, inginerie electrică, matematică sau fizică. Angajatorul cere în mod obligatoriu cunoaşterea limbii engleze, scris şi vorbit. Persoanele interesate trebuie se depună dosare de înscriere până cel târziu pe 16 august 2013.
„Persoanele preselectate vor fi invitate în perioada 6-9 noiembrie să se întâlnească cu diverşi angajatori în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă”, se precizează în oferta trimisă la AJOFM Suceava. Salariul nu este precizat şi se va negocia după preselecţie.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de pe site-ul AJOFM Suceava sau la sediul instituţiei.
Locurile de muncă sunt oferite prin programul EURES, o reţea internaţională de ocupare a forţei de muncă. Oferta intermediată de AJOFM cuprinde doar angajatori trecuţi printr-o selecţie şi minuţios verificaţi, pentru a fi evitate eventuale înşelăciuni.
Oferta actuală de locuri de muncă în străinătate intermediată de AJOFM Suceava mai cuprinde, tot în Germania, posturi de manager de restaurant, bucătar, şofer camion, inginer electric, ospătar, barman. De asemenea, în Austria se caută muncitori calificaţi sau necalificaţi, în Cehia şlefuitori-pilitori, în Slovacia lucrători maşini de cusut, în Belgia manageri de proiect şi analişti programatori etc.