Doi şoferi care au încălcat concomitent linia continuă, unul pentru a depăşi, iar celălalt pentru a efectua un viraj, au fost implicaţi într-un accident rutier. S-a întâmplat marţi, în jurul orei 18.00, pe DN 17A, în apropiere de Horodnic de Sus.
Conform anchetei poliţiei, Sorin B., în vârstă de 23 de ani, din comuna Marginea, aflat la volanul unui autoturism, s-a angajat în depăşirea maşinii conduse în faţa sa de Mariana S., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Rădăuţi, moment în care aceasta a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în incinta unui depozit de materiale de construcţii.
„Conducătorul autoturismului a efectuat manevra de depăşire în zona de acţiune a indicatorului Depăşire interzisă şi încălcând marcajul longitudinal continuu, iar conducătoarea auto a efectuat virajul spre stânga în zona de acţiune a indicatorului Viraj stânga interzis şi încălcând marcajul longitudinal continuu”, se arată într-un comunicat al poliţiei.
Din fericire, consecinţele accidentului nu au fost foarte grave. De suferit a avut doar şoferiţa în vârstă de 35 de ani, care la spital a fost diagnosticată cu leziuni uşoare.
Poliţia precizează că cei doi au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.