Două accidente s-au petrecut în aceeași zi pe treceri de pietoni de pe raza municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Primul eveniment rutier a avut loc luni, ora 10.00, pe strada Calea Unirii. Viorel M., de 23 de ani, din oraşul Salcea, a dat cu maşina peste Petru D., de 39 de ani, din localitate. Acesta din urmă s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere.
În cel de-al doilea accident, înregistrat la câteva minute după ora 19.00, pe strada Calea Burdujeni, la intersecţia cu strada de acces către piaţa agroalimentrară din Burdujeni, a fost lovit pe trecerea de pietoni un adolescent în vârstă de 16 ani, din localitate, care traversa regulamentar strada pe bicicletă.
La volanul maşinii implicate în accident se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani, Andrei P., tot din localitate.
Din fericire, în ambele cazuri, victimele au suferit leziuni uşoare.