Un sucevean şi doi botoşăneni au fost trimişi în judecată, vineri, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – biroul teritorial Botoşani – sub acuzaţiile de constituire ori sprijinire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2012 – iunie 2013, cei trei suspecţi, Florin Asăndoaie, din Câmpulung Moldovenesc şi botoşănenii Lucian Ioan Listar şi Florin Adi Ungureanu ar fi racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, care au fost plasate în reţelele de prostituţie din ţară sau din străinătate.
Gruparea a fost dată în vileag după ce una dintre victime, vândută succesiv, a ajuns în Italia şi a reuşit să fugă din bârlogul proxeneţilor, solicitând protecţie din partea autorităţilor.
Aşa s-a ajuns la Lucian Ioan Listar, fiul fostului şef de post de poliţie din Hlipiceni, judeţul Botoşani, despre care procurorii DIICOT susţin că a încercat să obţină venituri prin exploatarea sexuală a unor tinere. Rolul lui era de a le racola şi transporta în străinătate, prin intermediul lui Florin Adi Ungureanu. „În martie 2012, cel în cauză a recrutat o victimă majoră, care ulterior a fost vândută cu 500 de euro altor români din Italia, care au obligat-o la practicarea prostituţiei”, se arată în referatul procurorilor depus în momentul cererii privind arestarea preventivă.
Printre victime s-au aflat şi minore
Tot Lucian Ioan Listar ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale şi două minore, una dintre ele ajungând în Olanda, unde urma să fie exploatată sexual de o altă persoană învinuită în cauză. Anchetatorii susţin că, în acest caz, activitatea infracţională nu s-a mai concretizat, întrucât o victima ar fi fugit de sub supravegherea traficantului, iar a doua, o fată de 14 ani din judeţul Iaşi, nu a mai putut fi scoasă din ţară, şi a fost exploatată sexual pe teritoriul judeţului. Ulterior, ea a fost plasată altui traficant, care a vândut-o suceveanului Silviu Ioan Asăndoaie din Câmpulung Moldovenesc, care a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu diverse persoane într-o pensiune din comuna Vama, judeţul Suceava.
După o anchetă care a durat aproape trei luni, pe 10 iunie, procurorii DIICOT au efectuat şapte percheziţii în Botoşani şi Suceava, însă Florin Adi Ungureanu nu a fost găsit la domiciliu, fiind plecat în străinătate. În schimb, Listar şi Asăndoaie au fost arestaţi preventiv. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Botoşani, primul termen urmând să se desfăşoare pe 26 septembrie.