Un bărbat din comuna Bosanci s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a lovit soţia, incidentul petrecându-se vineri seară.
Poliţia a fost sesizată de către o vecină a celor doi soţi, care a sunat la 112 şi a reclamat că la locuinţa lui Gheorghe B., de 42 de ani, şi Cristina B., de 37 de ani, este scandal.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care l-a găsit pe Gheorghe B. în stare avansată de ebrietate, în faţa casei, şi pe soţia acestuia, în casă, acuzând dureri în zona inimii.
Soţia a declarat că a fost lovită de către soţul ei, pe fondul unor neînţelegeri legate de consumul de alcool al acestuia.
Poliţiştii au solicitat prezenta unui echipaj de ambulanţă, care i-au acordat îngrijiri medicale victimei, nefiind necesară transportarea ei la Spitalul Judeţean Suceava.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.