O femeie a fost lovită ieri dimineaţă pe trecerea de pietoni semaforizată din apropierea Centrului Comercial Bazar din municipiul Suceava.
Accidentul s-a petrecut la câteva minute după ora 8.00. Victima, Gabriela R., de 37 de ani, din comuna Udeşti, s-a angajat în traversarea străzii, moment în care a fost izbită de un autoturism Ford, condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, Ciprian C., din judeţul Neamţ.
Din fericire, nu a fost vorba de un accident grav, victima suferind leziuni uşoare.
În urma cercetărilor poliţiştilor, s-a stabilit că şoferul a fost cel vinovat, trecând cu maşina pe culoarea roşie a semaforului.
Tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.