Două femei au reclamat miercuri la poliţie că au fost victimele unor violenţe, agresorii fiind chiar fratele, respectiv soţul, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În jurul orei 13.45, Maria B., din comuna Marginea, a sunat la 112 şi a sesizat faptul că fratele ei, Gheorghe B., de 58 de ani, din aceeaşi localitate, a ameninţat-o cu un cuţit.
Un echipaj de poliţie a fost trimis imediat la faţa locului, suspectul fiind găsit pe un drum comunal din apropiere.
În urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, a fost găsit un cuțit din metal, cu lungimea de 22,5 cm, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Fratele reclamantei s-a ales cu dosar penal pentru port fără drept al cuţitului şi amenințare.
Miercuri seară, o tânără de 33 de ani, Cristina F., din municipiul Suceava, s-a prezentat la Secţia de Poliţie Burdujeni, reclamând că a fost bătută la domiciliu de către soţul ei.
Victima a fost dusă la spital, unde în urma investigaţiilor s-a stabilit că a suferit un traumatism antebraţ drept şi un traumatism minor antepicior drept, fără a se impune internarea.
Față de soţul reclamantei, Alin F., de 44 ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.