O bătrână în vârstă de 86 de ani a fost furată de o falsă angajată a Primăriei municipiului Suceava, care i-a luat din casă 1.300 de lei. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, furtul s-a petrecut miercuri după-amiază, iar scenariul a fost următorul: victima, Elena C., se deplasa spre domiciliu, când a fost acostată de o tânără care i-a spus că lucrează la primărie şi că era ultima zi în care se puteau schimba bancnotele de 100 de lei uzate în altele cu aceeaşi valoare.
Tânăra s-a oferit să o însoțească pe bătrână la domiciliul acesteia, octogenara spunându-i că are o sumă mai mare de bani, în bancnote mai vechi, de 100 de lei.
Ajunse la apartamentul păgubitei, aceasta din urmă a scos 2.700 de lei, în bancnote de 100 de lei, iar la un moment dat a părăsit încăperea pentru câteva clipe.
În acel interval, așa-zisa angajată de la primărie a sustras 1.300 de lei, după care, când Elena C. a revenit în cameră, necunoscuta i-a spus că a apărut ceva urgent şi trebuie să plece, spunându-i că va reveni.
Ulterior, bătrâna a constatat furtul banilor şi a anunțat poliția.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autoarei şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.