Cel mai mare număr de proiecte şi cele mai mari, ca valoare, se găsesc la companiile care au contracte în regiunile Bucovina şi Moldova, arată un studiu al Trendellingent, companie românească specializată în studii de piaţă.
Valoarea totală medie a proiectelor implementate în Bucovina este de aproximativ cinci milioane euro, în vreme ce valoarea totală medie pentru proiectele realizate în Moldova este de 14,3 milioane euro, ceea ce arată că în cele două regiuni există, la acest moment, cea mai bună piaţă pentru construcţii.
În privinţa proiectelor finanţate din fonduri UE, cea mai bună situaţie, din punct de vedere al banilor atraşi, este întâlnită la firmele din Moldova şi Muntenia.
Studiul are la bază date de la Institutul Naţional de Statistică şi o anchetă socială realizată pe un eşantion de peste 200 de agenţi economici din domeniul construcţiilor civile şi industriale cu cifra de afaceri de peste un milion de euro, care derulează proiecte în Bucovina, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.
Studiul realizează o analiză complexă a pieţei de construcţii în zonele vizate, precum şi o estimare a potenţialului de dezvoltare al firmelor din domeniul construcţiilor pentru anul 2014 – 2015.