Câteva zeci de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (anul III) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) au înaintat rectorului instituţiei, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, o sesizare scrisă prin care solicită acestuia „excluderea Niculinei Iacob (n.r. - conf. univ. dr. în cadrul facultăţii menţionate) din examene şi înlocuirea acesteia cu alţi profesori din universitate”. Cererea este motivată prin faptul că, din cauza restanţelor pe care tinerii le-au acumulat la disciplinele predate de cadrul didactic, aceştia nu au „putut susţine examenul de licenţă în luna iulie, ba mai mult de atât, sunt nevoiţi să repete anul III”. Unul dintre studenţi susţine în document că a fost examinat de 15 ori la aceeaşi materie şi, de fiecare dată, numele său a apărut pe lista picaţilor.
Reprezentanţii USV susţin că memoriul (anonim) a fost înaintat de câţiva studenţi care, pe parcursul anilor de facultate, s-au remarcat prin absenţe şi cunoştinţe precare.
Potrivit decanului Facultăţii de Litere, conf. univ. dr. Luminiţa Turcu, „vreme de trei ani de zile, aceşti tineri au absentat de la cursuri, nu şi-au manifestat interesul sau au lucrat peste hotare şi au venit la facultate doar în perioada examenelor. Noi am venit în sprijinul lor, am prelungit perioadele de reexaminare, am organizat sesiuni suplimentare de evaluare, cu aprobarea Consiliului facultăţii, tocmai pentru a le mai acorda o şansă”.
Consecinţele sunt destul de grave pentru studenţii reclamanţi, în cazul în care aceştia nu vor reuşi să promoveze examenele. Aceştia vor fi exmatriculaţi, având ulterior posibilitatea de a se reînmatricula în anul III, an de studiu pe care îl vor repeta în regim cu taxă. Referitor la acest lucru, studenţii consemnează că nu mai au posibilitatea financiară de a repeta anul sau pentru a plăti alte reexaminări.
Reprezentanţii USV: „Sunt studenţi care nu ştiu să facă diferenţa dintre un pronume şi un verb”
Sesizarea restanţierilor, înaintată în data de 27 iulie, se întinde pe trei pagini, studenţii mai contestând severitatea dascălului, cerinţele ridicate: „Nu suntem roboţi să învăţăm toată materia pretinsă de dumeaei (n.r. - greşeala aparţine reclamanţilor)”, precum şi evaluările exclusiv orale.
În memoriul înaintat de studenţii restanţieri se mai arată că „profesoara are pretenţia să-i ştim în întregime toate cursurile. Această problemă persistă de ani de zile”. Tinerii mai arată că în această situaţie se regăsesc atât studenţi de la programele de licenţă, zi, dar şi de la învăţământ la distanţă, aceştia din urmă repetând deja anul al III-lea din pricina restanţelor. Aceştia mai reclamă faptul că, în cazul examenului, „dacă greşim la primul subiect, nu ne mai dă voie să tratăm restul subiectelor, spunându-ne să revenim în sesiunea următoare”.
De cealaltă parte, Luminiţa Turcu spune despre studenţii în cauză că nivelul lor de cunoştinţe este unul foarte scăzut şi că „nu ştiu să facă diferenţa dintre un pronume şi un verb”.
„Studenții noștri nu mai ating nici nivelul de cunoștințe la care ajunge un elev de clasa a V-a”
Niculina Iacob este cadru didactic titular la disciplinele Istoria limbii române literare, Limba română contemporană (Morfologia), Normă și abatere în limba română actuală și Evoluția normelor în limba română.
Cât priveşte acuzele care i se aduc în memoriul studenţilor, aceasta declară: „În realitate, din ce în ce mai des în ultimii ani, unii dintre studenții noștri nu mai ating nici nivelul de cunoștințe la care ajunge un elev de clasa a V-a. Constat cu amărăciune că mulți dintre elevii de clasa a V-a sau de clasa a VI-a au cunoștințe superioare cunoștințelor pe care le au unii dintre studenții actuali de la Litere. A constata că un student, care se vrea absolvent de Litere, nu știe să decline un pronume sau să conjuge un verb și a-l lăsa să promoveze este ca și cum, de la o facultate de matematică, ar promova studenți care nu știu tabla înmulțirii”.
Totodată, respectivii studenţi solicită cu fermitate schimbarea formei de evaluarea în cazul disciplinei la care au restanţă. Aceştia cer rectorului ca evaluările cunoştinţelor să se facă doar prin examen scris.
Referitor la acest aspect, Niculina Iacob menţionează că „în vremea studenției noastre, examenele scrise erau o adevărată piatră de încercare. În prezent, tehnica a evoluat foarte mult, iar studenţii pot trişa cu uşurinţă. Consider că examenul oral este cel mai concludent pentru verificarea cunoştinţelor asimilate”.
Cu privire la această situaţie, rectorul Valentin Popa a declarat că a întreprins o cercetare, iar acuzele studenţilor s-au dovedit a fi neîntemeiate. Cu toate acestea, el a menţionat că este dispus să poarte o discuţie cu aceştia, în cazul în care i se va solicita acest lucru.
(31 iul 2013, 11:22:04
Rusine si celor care au promovat astfel de pseudo studenti, care numai dupa modul cum au intocmit acea cerere dovedesc ca nu meritau nici sa ajunga la facultate, dar se stie, USV primeste orice, bani sa iasa. Iar pe langa astia...mai traieste fi familia.
Cel mai mult mi-a placut partea: "... Nu suntem roboti sa invatam toata materia." sau, .." are pretentia sa-i stim in intregime toate cursurile. ... E POSIBIL ACEST LUCRU?"