Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost adus sâmbătă dimineaţă la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, după ce a fost înjunghiat în burtă, la aniversarea zilei sale de naştere, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Petrecerea a avut loc la un bar din oraşul Gura Humorului, unde sărbătoritul, Florin Catrinari, în vârstă de 26 de ani, din comuna Stulpicani, şi-a invitat mai mulţi prieteni.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30, Florin Catrinari a plecat din bar cu prietenii săi şi a revenit după aproximativ jumătate de oră, însoţit de alţi trei tineri, unde, pe fondul unui conflict spontan - se arată în comunicatul poliţiei - l-a agresat pe un alt tânăr, Dimitrie Lehaci, în vârstă de 23 de ani, din oraşul Frasin.
Scandalul a fost aplanat de barman, care i-a scos din local pe cei implicaţi.
Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili ce anume s-a petrecut în faţa localului, după ce sărbătoritul a fost înjunghiat. El a fost adus la spital cu o plagă înjunghiată în zona ombilicală, cu o parte din intestin ieşit în afară.
Potrivit cadrelor medicale, tânărul a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, pentru refacerea peretelui abdominal.