O elevă din Suceava, absolventă a Colegiului Militar Liceal „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a intrat prima pe listă la Academia Tehnică Militară Bucureşti, specializarea Ingineria autovehiculelor. Oana Andreea Petrachi a obţinut media de admitere 9,97, după ce a fost notată cu nota 10 la disciplinele teoretice, matematică, limba engleză şi fizică, la care s-au adăugat media de la bacalaureat, 9,71, şi notările de la alte câteva probe - sportive, psihologice, medicale, care au început încă din iarnă. Proba la limba engleză a fost eliminatorie.
Suceveanca este obişnuită să fie mereu prima, pentru că a terminat cursurile Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava cu media 10, a intrat la Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc prima pe listă, cu media 9,91. La toate aceste performanţe se adaugă premii la olimpiade, concursuri naţionale şi internaţionale. Dacă ar fi să aleagă un obiect pe care îl iubeşte cel mai mult, Oana ne-a spus că acela ar fi matematica. Însă este foarte pasionată de istorie, de fizică, de chimie, unde a fost olimpică, de română, engleză, de fapt îi place să înveţe şi o face cu pasiune.
Drumul spre performanţă
Oana ne-a povestit că circa şapte ani a făcut sport de performanţă, atletism. Se gândea foarte serios să urmeze Liceul cu Program Sportiv şi să facă o carieră în sportul de performanţă. Din păcate, în clasa VII-a a suferit o intervenţie chirurgicală la un picior şi nu a mai putut continua cu sportul la acelaşi nivel. La acea vreme încă nu era hotărâtă la liceu să dea. Spre sfârşitul clasei VIII-a s-a hotărât să dea la „Militar”, unde subiectul de admitere era unic, la matematică şi limba română, şi se dădeau şi probe eliminatorii.
A intrat prima pe listă şi au urmat patru ani plini, în care a fost mereu în frunte. Nu au deranjat-o programul strict, disciplina, pentru că mereu a fost ambiţioasă şi a dorit să se autodepăşească. Cu drag ne-a vorbit de câţiva profesori care i-au îndrumat paşii spre performanţă, munca ei fiind catalizatorul care a dus la succes. Este vorba de profesorul Teodor Hrimiuc, care i-a predat Oanei fizica, Vladimir Cerbu, profesor de matematică, dirigintele Mihaela Pintilie, profesoară de limba română, până în clasa a X-a, şi Irina Popescu, profesoară de educaţie fizică, în ultimii doi ani de liceu. Fiecare dintre ei a sădit ceva în inima adolescentei.
Conştientă că poate mai mult, ea le-a lăsat o amintire plăcută şi dascălilor care au pregătit-o, pentru că toate rezultatele au venit în mod firesc, în urma muncii de zi cu zi. De fapt, dacă aş cita-o pe Oana, ar spune că este vorba de noapte după noapte. „Cel mai bine învăţam noaptea. Ziua aveam şi antrenamente, cursuri, iar noaptea, de pe la ora 22:00, până spre dimineaţă, pe la 3, memoram cel mai bine”, ne-a spus suceveanca.
În toţi anii de liceu a fost foarte activă. A scris pentru toate revistele colegiului militar, a fost în echipa redacţională a unora dintre reviste, a făcut parte din Cercul literar „Florin Cozma”, scrie poezie, a participat la sesiuni de referate şi comunicări istorice, a făcut tot ce a crezut că o dezvoltă pe ea ca om, ca individ, o face să devină mai puternică, mai creativă. De aceea, se vede în viitor fiind un bun inginer de proiectare a autovehiculelor blindate, a maşinilor de teren etc., un om care va reuşi să facă ceva bun pentru ţara ei, pe care nu doreşte să o părăsească.
„Am depăşit acele momente, crezând mereu că nimic nu este întâmplător, că tot ce ni se întâmplă în viaţă ne întăreşte”
Cu o gândire foarte optimistă, dar realistă, bazată pe cunoaştere, pe muncă, pe concret, Oana ne-a povestit că în viaţă a avut şi câteva momente de cumpănă, care, ne-a spus ea, au întărit-o. La 12 ani, Oana a rămas orfană de tată. Acesta avea doar 39 de ani şi o carieră în faţă, el fiind inginer constructor.
După câţiva ani, suceveanca şi-a pierdut alte două persoane foarte dragi sufletului ei, la doi ani diferenţă una de cealaltă. Este vorba de bunicii din partea mamei, de unde Oana a plecat cu cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. „Mi-au fost ca părinţi. I-am iubit mult, iar atunci când au plecat de lângă noi au lăsat o mare durere. Am depăşit acele momente, crezând mereu că nimic nu este întâmplător, că tot ce ni se întâmplă în viaţă ne întăreşte, ne face să vedem altfel lucrurile, ne maturizează şi ne pregăteşte pentru alte provocări ale vieţii. Din orice experienţă înveţi ceva”, s-a destăinuit Oana.
Împreună cu mama ei, Liliana Petrachi, profesoară de sport la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Oana a reuşit să treacă peste necazurile care au pus-o la încercare încă de mică şi să demonstreze că ambiţia şi munca o vor duce foarte sus. „Din ce îmi povestea tatăl meu, el ar fi vrut să urmeze liceul militar, însă bunicul a fost prizonier de război şi nu i s-a permis să se înscrie. Şi mama ar fi vrut, după ce a terminat Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, să urmeze doi ani la Academia Militară din Sibiu, de unde ar fi ieşit cu gradul de ofiţer. Părinţii ei nu au putut să o susţină financiar şi a renunţat la idee. Poate că, într-un fel, le-am împlinit un vis, amândurora, acela de a face eu o carieră militară”, ne-a mai spus Oana.
„Vreau să am un serviciu, de unde să pot mişca lucrurile într-un sens pozitiv”
Suceveanca are o părere destul de dură la adresa societăţii de azi, pe care o consideră laşă. Oana crede că oamenii pot fi foarte uşor manipulaţi. „Chiar am citit undeva, libertatea este sclavie, ignoranţa este putere... Eu cred şi vreau să schimb ceva în mentalitatea oamenilor. Vreau să am un serviciu, de unde să pot mişca lucrurile într-un sens pozitiv. Am fost şi în alte ţări şi mi-am dat seama că cei mai mulţi occidentali ţin foarte mult la limba lor, la tradiţiile lor. La fel ar trebui să facem şi noi. Toţi vorbim limbi străine, dar ne cunoaştem puţin propria limbă română. Ştim de toate, ne informăm de la televizor, dar ştim puţine lucruri despre istoria poporului român. Eu cred că trebuie să ne cunoaştem foarte bine istoria, ca să înţelegem oamenii. Chiar m-am gândit ca pe viitor să urmez şi facultatea de istorie (profesoara Liliana Iftode, de la Şcoala Gimnazială <Ion Creangă> Suceava, mi-a insuflat dragostea pentru acest obiect), sau filozofie-psihologie, tocmai pentru a afla mai multe lucruri despre istorie şi oameni”, este de părere tânăra.
În iarnă, împreună cu un coleg, va merge la Parlamentul European, după ce a câştigat un proiect Euroscola - „Punţi între generaţii”. Are multe întrebări pe care ar vrea să le adreseze oficialilor de la Bruxelles şi, dacă i se va da ocazia, o va face în numele tinerilor români.
„Suntem nişte prefăcuţi! Nici măcar nu suntem capabili să înţelegem rolul şi scopul societăţii pe care singuri o consolidăm şi în acelaşi timp o ruinăm”
„O teorie poate fără rost, însă pentru a vorbi de societatea actuală simt nevoia să descriu baza ei, aşa cum o percep eu, cărămizile ce formează temelia şi
care stau zidite nefăcând altceva decât să accepte realitatea nedreaptă din jurul lor, fără a putea măcar reacţiona cumva. Simt cum o revoltă şi o mare agitaţie îmi cuprinde întregul trup... Cu toţii suntem de vină. Privesc pe stradă... în jurul meu e o societate democratică în care fiecare are libertatea de a alege sau de a fi ales, însă pentru a fi liber trebuie să asigurăm libertatea celorlalţi. Şi dacă tot vorbim de libertate, ea nu este altceva decât o capcană întinsă: îţi oferă posibilitatea să faci aparent ceea ce îţi doreşti, însă de cele mai multe ori te laşi <dus de val>, schimbându-ţi caracterul şi raţionamentul. Părem preocupaţi de aceste probleme, când, de fapt, nici nu ne pasă şi ne complacem în această ipostază. Suntem nişte prefăcuţi! Nici măcar nu suntem capabili să înţelegem rolul şi scopul societăţii pe care singuri o consolidăm şi în acelaşi timp o ruinăm. Avem vreo siguranţă în acest univers...? Sau care este rolul nostru? Dacă avem vreo certitudine... Probabil că da... Existăm.” (Oana Petrachi, clasa a X-a, Revista Muşatinii)
(26 iul 2013, 11:23:25
Ce-i simpatic este doza de ingenuitate onorabilă în care ÎNCĂ mai sunt educați acești năsturei.
Oricum, BAFTĂ, copchilă!
Să vă deie Dumneazău ca să redevină A VOASTRĂ!
Noi, (unii fraieri de-amu 23 de ani) vruserăm s-o facem A NOASTRĂ.
Dar veni un zâmbăreț pe 16 milimetri care aruncă basca proletară pe aurora boreală a solstițiului de iarnă.
Și uite-așa se făcu să fie A LOR!