Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, Cezar Virgil Pohoaţă,fiul şefului filialei judeţene a Partidei Romilor, Virgil Pohoaţă, şi-a petrecut noaptea de miercuri spre joi în arestul poliţiei, după un scandal monstru făcut pe terasa unui hotel din localitate, chiar la petrecerea zilei de naştere a copilului său.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, miercuri, în jurul orei 14.30, la 112 s-a primit un apel telefonic prin care se anunţa că la terasa unui bar din hotelul Carol din localitate are loc un scandal.
La faţa locului a fost identificat scandalagiul, în persoana lui Cezar Virgil Pohoaţă, care, din primele concluzii ale poliţiştilor, „ și-a ameninţat atât soția, de care este despărțit în fapt de aproximativ două luni, cât și alte persoane aflate pe terasa unde se serba ziua unuia dintre copiii agresorului”. Bărbatul de 36 de ani şi-a lovit la un moment dat cu un scaun peste spate soacra, Euzebia U., în vârstă de 60 de ani.
Virgil Cezar Pohoaţă a fost imobilizat de către un adult care se afla pe aceeaşi terasă, însă scandalagiul a reuşit să scape şi să-l ameninţe pe respectivul cu un brici.
Poliţiştii i-au pus cătuşele fiului preşedintelui Partidei Romilor Suceava, acuzându-l de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, lovire sau alte violenţe şi port ilegal de obiect tăietor.
La întreaga scenă au asistat mai mulţi copii, dar şi părinţii acestora care se aflau la petrecerea aniversării fiului agresorului, precum şi alte persoane care erau pe terasă.
Virgil Cezar Pohoaţă a fost reţinut pentru 24 de ore, iar după o noapte petrecută într-o celulă a poliţiei judeţene, ieri a fost dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
După audieri, procurorul de caz a decis să-l lase în libertate pe bărbatul de 36 de ani, luând însă faţă de acesta măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu, pentru următoarele 30 de zile.
De asemenea, procurorul l-a avertizat pe Pohoaţă că nu are voie să ia legătura cu persoanele cu care a avut conflictul de acum două zile, în caz contrar urmând să ceară instanţei de judecată măsura arestării preventive.
Încă un scandal, de data aceasta cu focuri de armă, în plină zi, pe stradă
Fiul şefului filialei judeţene a Partidei Romilor nu este la primul scandal în care este implicat.
Anul trecut, în mai, Cezar Virgil Pohoaţă a fost protagonistul unui episod violent care s-a încheiat cu focuri de armă şi dosar penal la poliţie.
Povestea s-a petrecut în plină zi, pe stradaAleea Dornelor, din municipiul Vatra Dornei, unde bărbatul de 36 de ani s-a întâlnit cu un alt localnic, Mihai Murja, cu care are un conflict mai vechi legat de o datorie nerestituită.Iniţial, între cei doia avut loc odiscuţie contradictorie, după care fiecare s-a urcat în maşina personală.
Din datele transmise la vremea respectivă de poliţie,rezultă că Virgil Cezar Pohoaţă a frânat brusc, a schimbat direcţia în marşarier şi s-a izbit în maşina celui care i-ar datora o sumă de bani. A coborât apoi din maşina sa şi s-a îndreptat ameninţător spre autoturismul lui Murja. Acesta din urmă a scos un pistol cu bile din cauciuc şi a tras de trei ori, prin geamul lateral, alungându-l pe Pohoaţă.
După acel episod, poliţia le-a făcut dosar penal atât lui Cezar Virgil Pohoaţă, pentru distrugere şi ameninţare, cât şi celuilalt protagonist, pentru uz de armă neletală fără drept.