Oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii “Danubius” din Galaţi este mai bogată anul acesta, cuprinzând noi programe de masterat internaţionale, interdisciplinare, unele cu predare în limba engleză.
BIOECONOMIA – “PROVOCARE SOCIETALĂ” PENTRU CEL PUŢIN 25 DE ANI
Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile este unul dintre programele de masterat care a fost înfiinţat pornind de la cerinţele emergente ale pieţei muncii internaţionale de specialişti în bioeconomie, domeniu care funcţionează foarte bine în statele dezvoltate europene, în SUA şi Australia. Programul de masterat este unic în România.
Prin completarea profilului profesional cu masteratul Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile, absolventul va fi aliniat cerinţelor internaţionale privind organizarea şi realizarea activităţilor economice în contextual Bioeconomiei, oportunităţile pieţei muncii fiind nenumărate.
Cursurile acestui program de masterat vor fi susţinute atât de profesorii Universităţii “Danubius”, dar şi de academicieni și profesori-cercetători ai Institutului Naţional de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române.
SHIPPING, INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE: UNIC ÎN ROMÂNIA! DOUBLE DEGREE
Recunoscut la nivel mondial, Departamentul de Studii Maritime al Universităţii Piraeus din Grecia s-a alăturat Universităţii “Danubius” în demersul de a înfiinţa singurul masterat din Româniacare se adresează absolvenţilor de licenţă care doresc să îşi completeze profesia cu un program masteral de shipping.
Fiind un program de studii global, cursurile sunt susţinute în limba engleză de profesori specializaţi în domeniile shipping, comerţ international, dezvoltare regională şi finanţe internaţional.
La finalul acestui masterat, absolventul va primi o diplomă dublă atestată de ambele Universităţi partenere, cu recunoaștere la nivel global.
MANAGEMENTUL AFACERILOR ÎN COMERŢ ŞI TURISMcu predare în limba englezăeste un nou program de masterat creat pentru întregirea pregătirii profesionale a studenţilor masteranzi pentru poziţii de leadership în comerţ şi industria ospitalităţii, prin îmbunătăţirea aptitudinilor acestora cu calificări în domeniul managementului, pentru implementarea unor strategii de dezvoltare sustenabilă a afacerilor în comerţ şi turism.
Pe lângă aceste noi masterate, oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii “Danubius” cuprinde şi alte programe de masterat, toate acreditate:
Management Financiar Public şi Privat; Gestiunea Financiară a Afacerilor în Spaţiul European; Managementul Afacerilor în Comerţ şi Turism cu predare în limba română
şi Audit şi Control Public şi Privat
Informaţii despre admitere: www.univ-danubius.ro