Absolvenţii studiilor universitare pot ocupa posturi în învăţământ cu condiţia promovării programului de studii psihopedagogice oferit numai de către departamentele pentru pregătirea personalului didactic din cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
În cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava (USV), studenţii care doresc o carieră în învăţământ se pot adresa Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic - DSPP – noua denumire), structură a Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei.
Potrivit reprezentanţilor departamentului, “acesta oferă studenţilor posibilitatea de a avea o carieră didactică în domeniul de licenţă sau masterat pe care îl urmează”.
Programul pentru Pregătirea Personalului Didactic se desfăşoară pe două niveluri, nivelul I (iniţial) şi nivelul II (de aprofundare), şi asigură cursanţilor competenţele necesare formării iniţiale pentru o carieră didactică.
Programele de formare psihopedagogică se pot organiza atât pe parcursul studiilor universitare (modulul psihopedagogic), cât şi în regim postuniversitar, pentru ambele niveluri de certificare.
La programele de formare psihopedagogică organizate pe parcursul studiilor
universitare se pot înscrie studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” înmatriculaţi la studiile universitare de licenţă (pentru nivelul I) şi de masterat (pentru nivelul II). Absolvenţii studiilor universitare de licenţă care nu au urmat programul psihopedagogic în timpul facultăţii pot să parcurgă acest program în regimul cursurilor postuniversitare.
Admiterea
Prima sesiune de admitere în cadrul departamentului se desfășoară până la data de 31 iulie. Până la data de 23 iulie, candidații se pot înscrie, pe 25 iulie se vor afișa rezultatele, urmând ca până la 31 iulie să se facă înmatricularea. Taxa de înmatriculare este de 20 de lei. Lista cu actele necesare poate fi consultată pe www.dppd.usv.ro, la secțiunea admitere. A doua sesiune de admitere va avea loc în perioada 5-20 septembrie. Totodată, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei propune o a treia etapă, în perioada 1-15 octombrie, perioadă în care înmatriculările se vor desfăşura concomitent cu înscrierile. Admiterea se face pe baza unui interviu, care se va desfășura la înscriere.
Cuantumul taxelor de studii aferente programului de formare psihopedagogică pentru anul universitar 2013-2014 este: pentru nivelul I sau II, zi – 350 de lei, iar pentru nivelul I și II, postuniversitar, zi – 1.500 de lei, respectiv 1.300 de lei/an.
Cursanții primesc „pașaportul de profesor”
Odată admiși, cursanții departamentului vor primi un „pașaport de profesor”. Pașaportul va fi completat cu datele cursantului, iar odată acesta vizat, deținătorii pot obține un Edu Card cu care vor primi 10% reducere la orice carte cumpărată din librăriile Alexandria.