Cel de-al doilea suspect în cazul minorei de 16 ani violate în noaptea de luni spre marţi la Vicovu de Sus, Ioan Bruja, în vârstă de 20 de ani, din localitate, este în continuare căutat de poliţişti, fiind dispărut de la domiciliu.
Complicele său, Pavel Bobu, de 31 de ani, a fost arestat preventiv miercuri seară pentru 29 de zile, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate, dar şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără permis, după ce anchetatorii au stabilit că respectivul a condus maşina în care şi-a sechestrat victima, deşi nu avea permis de conducere.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în acea noapte, în jurul orei 24.00, Pavel Bobu se afla la volanul unei maşini şi în lunca râului Suceava a găsit-o pe victimă, într.-un alt autoturism, împreună cu alte două cunoştinţe. A obligat-o pe adolescenta de 16 ani să urce în maşina sa, unde a forţat-o să întreţină cu el relaţii sexuale normale şi orale.
Apoi, a dus-o în zona Plai a oraşului Vicovu de Sus, la locuinţa lui Ioan Bruja, De aici, cei doi s-au dus pe câteva uliţe lăturalnice, unde, prin constrângere, au obligat-o pe minoră să facă pe rând sex cu ei.
Anchetatorii explică că tot calvarul victimei a durat până aproape de ora 4.00, când Ioan Bruja a dus-o la domiciliul ei, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.