Un miting de protest este anunţat pentru ziua de sâmbătă, 20 iulie, în comuna Dorneşti, unde o parte a localnicilor se declară foarte nemulţumiţi şi îngrijoraţi de faptul că au fost sistate lucrările de îndiguire a unui pârâu din cauza căruia au fost puternice inundaţii în 2010.
Este vorba de pârâul Ruda, care a inundat aproape în fiecare an curţi sau case ale localnicilor.
Unul dintre organizatorii protestului, Valeriu Sorohan, a declarat că marea problemă este că lucrările începute anul trecut, în 2012, nu au mai fost reluate în 2013, asta deşi jumătate din an deja s-a scurs. Oamenii au înaintat sesizări către primăria locală, Administraţia „Apele Române” şi Prefectură, însă spun că nu mai pot accepta doar promisiuni.
„Marşul va avea loc în centrul comunei Dornești, de la ora 10.00 – 12.00. Va fi un marş paşnic la care sunt aşteptate aproximativ o sută de persoane şi sperăm ca autorităţile să ne audă şi pe noi şi să urgenteze lucrările până când nu vor apărea din nou probleme mari cu inundaţiile”, a declarat Valeriu Sorohan.
Marşul a fost autorizat de Primăria comunei Dorneşti.
Primarul Gheorghe Luţa a declarat că nemulţumirile oamenilor sunt justificate:
„Este nevoie urgentă de bani pentru aceste lucrări de regularizare, în caz de ploi abundente jumătate din comună poate fi inundată. Când plouă torenţial nu putem dormi de frică în casele noastre. Lucrările se tergiversează pentru că nu sunt fonduri, dar oamenii au ajuns la capătul răbdării”.
Lucrările de acest gen sunt promovate de Administraţia „Apele Române”, în urma întocmirii unor proiecte, cu fonduri alocate de la nivel central.