Specializările silvicultură (Facultatea de Silvicultură) şi calculatoare (Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor) au fost cele mai căutate de absolvenţii de liceu, în prima zi de înscrieri din cadrul sesiunii de admitere de la Universitatea Suceava. Specializările au adunat câte 18 înscrişi, acestea fiind urmate de pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, specializare ce a strâns 16 înscrişi.
De partea cealaltă, au fost specializări ale căror praguri nu au fost trecute de nici un absolvent în prima zi de admitere - electronică aplicată, tehnologia construcţiilor de maşini, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe politice, asistenţă socială, comunicare şi relaţii publice, asistenţă managerială şi secretariat.
În total, pentru programele de licenţă ale Universităţii „Ştefan cel Mare” s-au înscris 151 de absolvenţi, aceştia exprimându-şi 342 de opţiuni. Pentru programele cu învăţământ la distanţă s-au înscris 21 de candidaţi, cu 40 de opţiuni.
Calendarul de admitere pentru masterat şi licenţă prevede ca înscrierea absolvenţilor de liceu să se realizeze în intervalul 15-23 iulie, exceptând zilele de sâmbătă şi duminică. După afişarea rezultatelor, până la data de 31 iulie, vor avea loc înmatriculările celor admişi.