Un tânăr din comuna Marginea a reclamat luni după-amiază la poliţie că i s-a furat maşina proprietate, un VW Passat, în valoare de aproximativ 3.500 de euro, de pe o stradă din municipiul Suceava.
Fapta s-a petrecut în noaptea de 4 spre 5 iulie a.c., însă păgubitul, Mihai M., în vârstă de 28 de ani, a sesizat poliţia abia luni, 15 iulie.
Tânărul le-a spus poliţiştilor că pe 4 iulie, în jurul orei 23.00, a parcat autoturismul pe strada Petru Rareş şi s-a dus împreună cu alţi prieteni, cu o altă maşină, prin oraş.
S-a întors la locul în care parcase maşina în jurul orei 3.00 şi a constatat că autoturismul dispăruse.
Mihai N. a declarat că nu a reclamat furtul pentru că a doua zi pleca în străinătate. S-a întors la începutul acestei săptămâni şi, explică păgubitul, a venit direct la poliţie.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.