Vara „secetoasă” a anului 2013 prognozată de meteorologi s-a dovedit a fi, cel puţin în prima ei jumătate, una ploioasă şi foarte prielnică pentru agricultura judeţului Suceava. Din datele din teren ale specialiştilor Direcţiei Agricole Suceava rezultă că toate culturile se prezintă într-o stare bună şi foarte bună. Precipitaţiile căzute des, în alternanţă cu zilele suficient de calde, au dus la dezvoltarea foarte bună a culturilor care, în mare, au fost ferite şi de bolile care au dat bătăi de cap în ultimii ani de zile.
A început recoltarea orzului şi a orzoaicei de toamnă. Urmează recoltarea grâului
Conform datelor Direcţiei Agricole Suceava, în primăvara acestui an au fost însămânţate 113.175 de hectare de teren agricol. Peste 36.000 de hectare au fost însămânţate cu porumb, peste 22.000 de hectare cu cartof (semnificativ mai puţin decât în anii precedenţi), peste 12.000 de hectare cu grâu, secară şi triticale, peste 20.000 de hectare cu plante de nutreţ.
Teren mult au câştigat şi culturi mai puţin tradiţionale în judeţ, cum ar fi rapiţa, cultivată din toamnă pe 1.150 de hectare, soia – 1.470 de hectare, floarea-soarelui – 1.382 de hectare.
Vasile Schipor, directorul Direcţiei Agricole Suceava, a declarat: “Singura problemă majoră din acest an este cu cele aproximativ 3.000 de hectare de teren calamitate de căderile de grindină, cea mai întinsă suprafaţă afectată fiind cultivată cu porumb. Deocamdată s-a început recoltarea orzului şi a orzoaicei de toamnă, cu producţii bune, de aproximativ 2.500 de kilograme la hectar. Dacă nu vor mai cădea precipitaţii, în câteva zile va începe şi recoltarea grâului. În condiţiile în care în acest an nu a fost deficit de precipitaţii, culturile au avut o evoluţie foarte bună şi ne putem aştepta la producţii bune, peste medie, la mai toate culturile agricole”.
Marii fermieri văd partea proastă din anii cu producţii bune
Marii cultivatori de teren agricol văd şi partea proastă a anului bun pentru agricultură. Producţiile foarte bune vor prăbuşi preţurile, spun aceştia.
Gheorghe Abogătoaie, preşedintele Societăţii Plop Agro din Plopeni - Salcea, care lucrează în jur de 800 de hectare de teren, ne-a spus cum stau lucrurile din punctul său de vedere.
„Culturile se prezintă într-adevăr foarte bine, la grâu, de exemplu, vom avea o producţie de aproximativ 4.000 de kilograme la hectar, faţă de 2.500 de kilograme la hectar anul trecut. Preţul la kilogram va fi de maximum 0,65 de lei şi nu 1 leu, ca anul trecut”, a spus Gheorghe Abogătoaie. Cu alte cuvinte, va fi mai multă muncă şi un profit aproximativ la fel, este de părere fermierul.
Estimează un preţ mai mic cu 35-40%
Opinia sa nu este un caz izolat.
Ştefan Cârcu, administratorul societăţii Scânteia Todireşti, care lucrează în jur de 450 de hectare de teren, spune că preţurile la principalele culturi vor fi cu 35-40% mai mici decât în anii precedenţi.
„La o producţie foarte bună automat scade şi preţul, asta este regula pieţei. Inclusiv la rapiţă, pe care au cultivat-o mulţi cultivatori mari, preţul este mai mic cu cel puţin 50 de bani pe kilogram”, a precizat cultivatorul.
El este de părere că o situaţie aparte va fi la cultura cartofului. Mulţi dintre marii cultivatori, dar şi din cei mici au renunţat în totalitate să mai cultive cartof, astfel că oferta nu va fi foarte bogată şi automat preţul va fi unul destul de mare.