2.096 de absolvenţi ai ciclului liceal care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de vară nu au reuşit să obţină note de promovare la această testare. În mare parte este vorba despre absolvenţii colegiilor tehnice, ai liceelor particulare şi ai liceelor tehnologice, instituţii care vor intra sub lupa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) din cauza rezultatelor mediocre înregistrate.
Cât priveşte rata de promovabilitate, în coada clasamentului se află Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea – unitate unde nici un candidat nu a trecut bacul, Liceul Tehnologic „Ţara de Sus” Vatra Dornei – 8,33% promovabilitate, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc – 19,63%, Liceul Tehnologic Particular „Moldova” Suceava – 27,27% şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară – 28,35%.
Potrivit prof. Gheorghe Lazăr, inspector şcolar general al IŞJ, „vom face o analiză în Consiliul de Administraţie al IŞJ şi vom vedea şi la faţa locului care este situaţia, ţinând cont că procentele sunt aşa scăzute”. Acesta a recunoscut că în cazul anumitor unităţi această situaţie se perpetuează de ani de zile, menţionând că mare parte dintre absolvenţii acestor instituţii provin de la fostele Şcoli de Arte şi Meserii (SAM), transformate ulterior în licee.
„Acei elevi au intrat în sistem pentru a învăţa o meserie, dar s-au trezit liceeni şi nu au putut face faţă”, a mai completat Lazăr. Cât priveşte comasarea liceelor cu rezultate slabe la bac, inspectorul general a menţionat că, acolo unde va fi cazul, se vor lua şi astfel de măsuri.
Totodată, un nou ordin al ministrului Educaţiei prevede că promovabilitatea scăzută la acest examen va reprezenta unul dintre motivele pentru care colegiile ar putea fi declasificate, urmând să-și schimbe denumirea din “colegiu” în “liceu”. Cu privire la posibilitatea declasificării unor colegii din judeţ, Lazăr a declarat: „După ce vom analiza situaţia liceelor de pe locurile codaşe, vom aplica întocmai metodologia primită”.
Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, în fruntea clasamentului
În fruntea clasamentului rezultatelor se află Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, unitate unde toţi absolvenţii au luat bacalaureatul.
Acesta este urmat de Liceul Tehnologic Bivolărie (zece candidaţi au susţinut examenul, toţi fiind admişi), Colegiul Naţional „Petru Rareş” - 99,17% promovabilitate, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” - 97,75% şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” - 96,55%.
„Cât priveşte promoţia 2013, 68,13% dintre absolvenţi au promovat examenul de bacalaureat, în vreme ce 50,37% dintre candidaţii promoţiilor anterioare au obţinut note de trecere”, a mai menţionat Lazăr.
Rata de promovare din judeţ, comunicată după rezolvarea contestaţiilor, este de 65,78%. Reamintim că cele mai multe dintre notele celor care au fost declaraţi „reuşiţi” aparţin intervalului 6-6,99 (1.273 de elevi) şi intervalului 7-7,99 (1.060). 1.042 de candidaţi au medii între 8 şi 8,99. 644 dintre candidaţi (16,28%) au medii peste 9, în judeţ înregistrându-se şi o medie de 10.
„Pe perioada desfăşurării examenelor naţionale, tot corpul de inspectori a fost mobilizat pentru a se asigura că totul va decurge bine. Le mulţumesc acestora că şi-au făcut treaba”, a conchis Lazăr.
(16 iul 2013, 11:36:45
LA GRUPA 0 ,ANUL TRECUT FONDUL CLASEI, ÎN SEPTEMBRIE, 250 RON ,ATÂT TIMP CAT MULTI OAMENI DE ABIA CÂȘTIGA 600 RON LUNAR ȘI AU POATE 2-3 COPII ÎN ÎNTREȚINERE, MUNCIND 10 ORE ȘI SÂMBETELE !RUȘINE SCOLII GENERALE 3 CA A DECĂZUT ÎN HALUL ASTA DIN CAUZA ȘPĂGII!