Salariaţii de la Termica trecuţi pe listele de disponibilizări au continuat să-şi strige nemulţumirile în stradă, în faţa sediului Primăriei Suceava. Pentru a doua zi consecutiv, aproximativ 100 de salariaţi ai societăţii de termoficare au protestat zgomotos contra celor aflaţi la putere, nemulţumiţi că nu au primit încă salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, dar şi că Guvernul nu a aprobat încă ordonanţa prin care ar putea beneficia de completarea ajutorului de şomaj până la suma de 1.539 de lei/lună.
Larma vuvuzelelor şi a fluierelor a fost completată cu strigăte precum „Mincinoşii!”, „Jos Guvernul!”, „Jos primarul!”, oamenii reproşându-le celor de la conducere faptul că au lăsat societatea să falimenteze, iar lor li s-au promis salarii compensatorii, fără ca acestea să mai ajungă la ei. Supăraţi că nimeni de la conducere nu era acolo să le audă nemulţumirile, protestatarii au decis să încheie mai devreme protestul din faţa sediului municipalităţii sucevene, dar să-l continue la Termica. Sindicaliştii de la Termica au spus că protestul lor este departe de a se încheia, că vor reveni curând în stradă, una din intenţiile exprimate fiind ca de luni să blocheze accesul la Termica, până când revendicările lor vor fi luate în seamă de conducere.
Odată cu intrarea în insolvenţă a Termica, toate deciziile, inclusiv cea de acordare a salariilor compensatorii, sunt luate de administratorii judiciari - MGA Insolvency SDRL Suceava, Accer IPURL Suceava şi Management Reorganizare şi Lichidare Iaşi.
Conform liderului sindical Iordănel Secrieru, drepturile salariale ale angajaţilor – pentru că protestatarii figurează încă drept salariaţi ai Termica, dar sunt în concediu fără plată – au prioritate chiar şi în faţa creditorilor, ale căror interese sunt reprezentate de administratori judiciari.
295 de persoane, pe lista de disponibilizări de la Termica
Numărul celor nemulţumiţi de faptul că nu au primit salarii compensatorii este mult mai mare, de aproximativ 250 de salariaţi, din cei 295 prinşi spre disponibilizare odată cu aprobarea planului de restructurare a societăţii de termoficare, diferenţa fiind reprezentată de cei care au acceptat concedierea colectivă fără a mai aştepta apariţia ordonanţei de Guvern referitoare la veniturile de completare a ajutorului de şomaj.
Iniţial, autorităţile locale au anunţat că angajaţii Termica SA disponibilizaţi în baza programului de restructurare vor beneficia de salarii compensatorii totalizând 11 milioane de lei din fondurile societăţii, alte 7,3 milioane de lei, reprezentând compensaţii suplimentare, fiind aşteptate de la Guvern, ca măsură de protecţie socială pentru persoane disponibilizate în urma unor concedieri colective.
(13 iul 2013, 13:04:25