O femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal, după ce a înlocuit coşul de la cumpărături de la magazinul Kaufland din localitate cu poşeta personală, în care a îndesat mai multe produse şi a încercat să treacă de casa de marcat fără să plătească.
Potrivit poliţiei, respectiva, Elena G., a fost prinsă de agenţii de pază ai hipermarketului miercuri dimineaţă, în jurul orei 8:30. Femeia avea îndesate în poşetă băutură, dulciuri, produse din carne, produse lactate şi alte bunuri, în valoare totală de 157,30 de lei.
„Suspecta a recunoscut că a sustras din magazin bunurile găsite asupra sa”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.