Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a anunţat că pe terenul pe care urmează să fie construită groapa ecologică de gunoi de la Pojorâta au fost finalizate lucrările de asanare pirotehnică. Nechifor a declarat că în urma realizării acestor lucrări au fost găsite câteva zeci de proiectile de diverse calibre, sutede cartuşe de infanterie, mai multe grenade şi o puşcă militară. „Important este că nu s-a întâmplat nimic grav”, a precizat Cătălin Nechifor. El a spus că lucrările de asanare pirotehnică nu vor întârzia construcţia gropii de gunoi, constructorul lucrând deja la organizarea de şantier.
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a precizat că în cursul zilei de ieri a avut loc o analiză a stadiului lucrărilor la groapa ecologică de gunoi din comuna Moara, în special la staţiile de tratare a levigatului şi de sortare. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a spus că la această investiţie sunt câteva întârzieri ale lucrărilor, care însă nu pun în pericol finalizarea gropii de gunoi. Nechifor a explicat că întârzierile se înregistrează la staţia de tratare a levigatului, deoarece în momentul de faţă nu a fost finalizat proiectul tehnic pentru această investiţie. El a precizat că le-a solicitat constructorilor să fie mai atenţi cu respectarea termenelor pe care le au pentru realizarea investiţiei. Cătălin Nechifor a amintit că investiţia în groapa de gunoi de la Moara trebuie finalizată până pe data de 15 aprilie 2014. „De asemenea, am solicitat ca anul acesta, până în lunile noiembrie – decembrie să fie finalizat şi manualul de operare a gropii de gunoi de la Moara. Mai trebuie spus că în luna ianuarie 2014 trebuie să demareze licitaţia pentru stabilirea operatorului de salubrizare de la Moara”, a mai declarat Cătălin Nechifor.